11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiServiciul de Ambulanţă va avea un al doilea punct de lucru în...

Serviciul de Ambulanţă va avea un al doilea punct de lucru în Timişoara

Aceasta după ce Ministerul Educaţiei Naţionale a fost de acord, la solicitarea Primăriei municipiului Timişoara, cu schimbarea destinaţiei spaţiului în care va fi amenajat noul sediu.

“Am avut discuţii, de doi ani, cu conducerea Serviciului de Ambulanţă al Spitalului Judeţean Timişoara pentru înfiinţarea unui punct de lucru pentru ambulanţe şi în nordul oraşului, pentru că sunt urgenţe şi trebuie să fie salvarea cât mai aproape de locul bolnavului. Am ales un spaţiu din fostul liceu agricol, dezafectat. Nu am avut până acum aprobare pentru schimbarea destinaţiei, cu toate că e tot domeniu public, pentru salvarea de vieţi. Acum a fost semnat contractul de comodat pentru un spaţiu cu parter, în suprafaţă de de 241 mp şi un teren de 629 mp”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Nicolae Robu.

Edilul a explicat că la solicitarea Serviciului de Ambulanţă, municipalitatea a decis să ofere respectivul spaţiu, întrucât acolo nu se mai ţin cursuri de foarte mult timp.

”La ora actuală, toate ambulanţele pleacă de la Spitalul Judeţean (în sudul oraşului, n.r.) şi sunt situaţii în care se impun intervenţii foarte rapide, iar până se ajunge la locul destinaţiei, în nordul oraşului, şi înapoi la Judeţean sau la alte spitale de pe traseu, trece un timp considerabil care poate fi decisiv pentru viaţa pacientului”, a subliniat Nicolae Robu.

Serviciul de Ambulanţă a apreciat că locaţia ar corespunde necesarului pentru a deschide un punct de lucru, locul fiind şi uşor accesibil. Primăria va pune la dispoziţie spaţiile cu facilităţi pentru parcare şi personal.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă