19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiȘeful statului a decapitat Armata Română

Șeful statului a decapitat Armata Română

 

Durata normală, de patru ani, a mandatului generalului Ciucă în fruntea Statului Major al Apărării (SMAp) expira la data de 31 decembrie 2018, iar președintele Iohannis a semnat decretul de prelungire cu un an a acestui mandat la data de 28 decembrie 2018.

Potrivit unor surse din Ministerul Apărării Naționale, dacă președintele Iohannis nu va anula decretul de prelungire a mandatului șefului SMAp, Ministerul Apărării intenționează să atace în contencios administrativ acest act normativ.

„Să anuleze acel document. Noi spunem că este ilegal pentru că nu are semnăturile conform legii”, au explicat surse din MApN, citate de Mediafax.
Într-adevăr, potrivit Constituției României, toate actele emise de șeful statului care au impact asupra securității naționale trebuie să fie contrasemnate de premier.

Dar Decretul 1.331, emis la 28 decembrie 2018 și publicat în Monitorul Oficial la 29 decembrie, decret care se referă la mandatul șefului Statului Major al Apărării – militarul cu cel mai înalt rang din România –, poartă doar semnătura președintelui Klaus Iohannis.

Mai mulți analiști politico-militari s-au declarat contrariați de această procedură, aleasă de șeful statului, pentru a decide în mod arbitrar cine să ocupe funcția de șef al SMAp. Gestul șefului statului a fost arbitrar întrucât el contravine propunerii formulate de ministrul Apărării, Gabriel Leș – cel care propusese, în ultima ședință a CSAT, un alt general pentru funcția de șef al SMAp. De altfel, acest dezacord flagrant între șeful statului și ministrul Apărării a fost și motivul pentru care CSAT nu a putut accepta niciuna dintre cele două variante luate în discuție – nici aceea de prelungire a mandatului generalului Ciucă, dorită de șeful statului, dar nici aceea de numire a unui nou șef al SMAp, așa cum propunea ministrul Apărării. CSAT nu putea tranșa această dispută, întrucât, potrivit propriului său regulament de funcționare, Consiliul “adoptă hotărâri prin consens”.

Întrucât în joc este cea mai înaltă funcție militară din Armata Română, analistul Dan Diaconu consideră că președintele Iohannis, care și-a impus punctul de vedere “peste capul” CSAT, a comis, prin această decizie arbitrară, o adevărată lovitură de stat.

 

Militarii devin părtași la o lovitură de stat

Analistul Dan Diaconu avertizează și asupra faptului că, dacă șeful SMAp este numit ilegal, toate ordinele adresate de el militarilor Armatei sunt ilegale.
„Situaţia este cât se poate de simplă: şefului Statului Major al Armatei i-a fost prelungit absolut ilegal mandatul. Dacă ar fi fost de bună-credinţă, domnul
Ciucă şi-ar fi înaintat imediat demisia din funcţie. Acceptarea situaţiei rezultate în urma ilegalului decret prezidenţial îl face pe Nicolae Ciucă parte din lovitura de stat instrumentată de către preşedinte. În mod cât se poate de logic, ordinele pe care le dă sunt lovite de nulitate în condiţiile în care a fost numit ilegal. Faptul că aceste ordine sunt executate de subalterni îi face şi pe aceştia părtaşi la lovitura de stat. Avem de-a face cu o contagiune pe verticală, o situaţie extrem de sensibilă care trebuia tranşată rapid şi cu responsabilitate, lucru care nu s-a întâmplat. De aceea consider că, în egală măsură, se fac vinovaţi pentru starea de fapt şi cei care deţin puterea parlamentară, deoarece nu au penalizat comportamentul sfidător, neconstituţional şi dictatorial al preşedintelui. Consider că ne aflăm într-un moment-limită al democraţiei noastre, în care Iohannis e folosit ca pion într-o luptă menită a spori puterile preşedintelui prin forţarea aberantă a Constituţiei. Singura metodă de ieşire din această situaţie constă în suspendarea preşedintelui şi repunerea acestei instituţii în legalitate de către cel care va asigura interimatul. Din păcate, situaţia de la Ministerul Apărării este doar una dintre multiplele încălcări ale Constituţiei de care se face vinovat Iohannis şi pe care, cu laşitate, majoritatea parlamentară le acceptă”, ne-a explicat Dan Diaconu.

 

Iohannis n-are timp să discute cu ministrul Apărării

Această situație de criză putea fi evitată, de exemplu, dacă șeful statului ar fi avut o discuție cu ministrul Apărării, în care ambii oficiali să-și argumenteze punctul de vedere și, în final, să cadă de acord, în loc să ajungă să se contrazică unul pe altul în ședința CSAT. Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a dezvăluit că el îi solicitase președintelui Iohannis, în luna decembrie 2018, o întâlnire în care să discute despre mandatul șefului SMAp, în condițiile în care cei patru ani de mandat ai generalului Ciucă în fruntea SMAp expirau, în mod firesc, la 31 decembrie 2018. Dar de la Palatul Cotroceni ministrului Leș i s-a răspuns că șeful statului este prea „ocupat” pentru a se întâlni cu ministrul Apărării.

Ionuț Popescu, jurnalist, fost ministru al Finanțelor, consideră că, dincolo de ideea lui Iohannis de a impune un anume șef al SMAp, cel mai grav lucru este că președintele țării nu și-a găsit timp să discute cu ministrul Apărării.

„Nu știu cine are dreptate în cazul numirii șefului Marelui Stat Major al Armatei! Nu știu dacă are dreptate președintele, nu știu dacă reprezentantul României la NATO putea îndeplini această funcție, așa cum a propus ministrul Apărării! Nu știu! Dar, atunci când ministrul Apărării vrea să discute cu președintele, comandantul suprem al armatei, pe această temă, să primești răspunsul: «Președintele este ocupat!» asta este dincolo de înțelegerea unei minți normale! Iohannis este pur și simplu un pericol; el nu vrea să discute cu ministrul Apărării despre cea mai importantă funcție din armată! Ăsta e normal la cap?”, se întreabă Ionuț Popescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă