Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a intrat în izolare după ce a aflat că una dintre persoanele cu care a fost în contact a primit rezultat pozitiv la testul Covid.
Între momentul contactului cu persoana pozitivă și momentul când a intrat în izolare, șefa Comisiei Europene se întâlnise cu mai mulți oficiali, unul dintre ei fiind președintele României, Klaus Iohannis.
Totuși, joi seară, preşedintele Iohannis a declarat, de la Bruxelles, că el nu se putea infecta, întrucât, deși s-a salutat cu Ursula von der Leyen, ambii au păstrat distanța și au purtat mască.
„Din păcate, chiar astăzi preşedinta Comisiei a intrat în autoizolare după ce ne-am salutat la începutul şedinţei. În cazul meu nu există niciun pericol, am păstrat distanţa, am avut amândoi mască şi doamna von der Leyen a fost testată negativ în această dimineaţă, însă cu această ocazie reiterez importanţa extraordinară a măsurilor preventive. Gândiţi-vă cum ar fi fost dacă nu aş fi avut mască sau dacă doamna preşedinte nu ar fi avut mască sau dacă nu am fi păstrat distanţa. Este evident că instrumentele de care dispunem pentru a îngrădi răspândirea acestei boli sunt în esenţă simple, sunt la îndemâna noastră: masca, distanţa, igiena mâinilor şi atunci suntem mult, mult mai siguri”, a explicat președintele Iohannis.
El s-a declarat afectat de creșterea numărului de cazuri de infectare în România.
„La noi în ţară, din păcate, şi astăzi am fost foarte amărât când am citit că avem iarăşi peste 4.000 de cazuri. Dragi români, respectaţi aceste reguli simple pentru ca împreună să putem să îngrădim răspândirea acestei boli”, a afirmat Iohannis.
Şeful statului participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a părăsit, joi, lucrările de la summit, la mai puţin de o oră de la începutul lor, după ce a aflat că una dintre persoanele cu care a fost în contact a fost testată pozitiv.