11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiSe schimbă regulile în Vama Veche. Terasele, obligate să difuzeze doar muzică...

Se schimbă regulile în Vama Veche. Terasele, obligate să difuzeze doar muzică ambientală

“Decizie unică pe litoralul românesc! Vama Veche demonstrează, din nou, că este cea mai frumoasă comunitate de la malul mării. Pentru a diminua riscul extinderii virusului SARS- CoV-2, începând din acest week-end, beach-barurile din Vama Veche cu program non-stop vor limita nivelul decibelilor la un registru mediu şi vor asigura doar muzică ambientală. Este o decizie unică a agenţilor economici care activează în zonă. A fost o decizie unanimă şi s-a înţeles că în situaţii extreme este nevoie de unitate şi responsabilitate!”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Primăria Limanu.

Potrivit primarului comunei, Daniel Gheorghe Georgescu, scopul respectivei măsuri este de menţinere a Vămii Vechi drept destinaţie turistică sigură pentru sezonul estival 2020.

“Vrem ca Vama Veche să dea un exemplu. Ideea ne aparţine şi a venit pe fondul unei capacităţi restrânse de a gestiona cu forţe proprii volumul mare de vizitatori din timpul week-end-ului. Ştim că de vineri seara şi până duminică Vama Veche este o destinaţie extrem de tranzitată. Acest fapt a creat tuturor mari dificultăţi în respectarea recomandărilor legate de distanţarea socială. Locaţiile vor fi deschise, însă propunem turiştilor un alt mod de a se destinde. (…) Este un exerciţiu de responsabilitate civică, de solidaritate. Scopul tuturor este acela de a menţine Vama Veche drept destinaţie sigură pentru sezonul estival 2020. Astfel, în serile de vineri şi sâmbătă, volumul muzicii va fi coborât, iar muzica va fi specifică unei atmosfere mai boeme”, a declarat Georgescu.

Conform sursei citate, Primăria Comunei Limanu a demarat şi campania de conştientizare şi informare asupra importanţei respectării regulilor de igienă şi de distanţare socială “No more free hugs”. Campania se adresează atât localnicilor şi agenţilor economici, cât şi turiştilor.

“Cei care iubesc Vama şi 2 Mai-ul trebuie să înţeleagă că suntem cu toţii expuşi. Sunt oameni care locuiesc aici, tot timpul anului. Este important să respectăm regulile. Inconştienţa poate să fie cea mai mare armă împotriva noastră. Fac apel şi către autorităţile centrale, care au anunţat public că Vama Veche şi 2 Mai se pot transforma în focare, dar nu ne-au oferit niciun suport. Vă rugăm să ne sprijiniţi şi să formăm un grup de lucru care să gestioneze corect situaţia. Nu cred că este eficient să impunem decizii de forţă majoră, înainte de a încerca să administrăm corect aceasta criză şi fără ca în prealabil să existe o comunicare cu autorităţile responsabile”, a mai spus primarul comunei Limanu.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă