15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiŞase bombardiere ruseşti, interceptate deasupra Mării Negre

Şase bombardiere ruseşti, interceptate deasupra Mării Negre

Aparatele de tip Eurofighter Typhoon au decolat luni dimineaţa de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu (sud-est) ” în răspuns la prezenţa a şase bombardiere tip Sukhoi Su-24 Fencer care se aflau în apropierea spaţiului aerian al NATO, deasupra Mării Negre”, se arată în comunicat. Bombardierele ruseşti s-au îndreptat apoi spre Crimeea, a menţionat sursa citată.

Această operaţiune ”face parte din misiunea poliţiei aeriene consolidate a NATO în cadrul căreia acţionează Royal Air Force pentru a descuraja orice agresiune a Rusiei, pentru a da asigurări prietenilor români şi a pune în aplicare angajamentul Regatului Unit de a asigura apărarea colectivă” a ţărilor membre NATO, au precizat forţele aeriene britanice.

”Am fost avertizaţi în legătură cu o importantă activitate aeriană rusă care a avut loc aproape toată noaptea (…) înainte de a primi ordinul de a decola”, a declarat unul dintre piloţi, citat de aceeaşi sursă.

Ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, a descris luna trecută drept ”frecvente” astfel de ”provocări” din partea Rusiei, notează AFP.

Patru bombardiere tip Typhoon sunt desfăşurate în cadrul acestei misiuni la baza militară din Mihail Kogălniceanu, unde se află sute de militari americani.

Royal Air Force este prima forţă aeriană a Alianţei Nord-Atlantice care asigură o misiune de poliţie aeriană din România şi sub comandamentul NATO, după prezenţa a patru avioane F-15C Eagle în cadrul US Air Force în Bulgaria, se precizează în comunicatul difuzat de RAF.

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Florin Roman(PNL): „ Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”

Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că "noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi...

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă