19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRomprest începe să colecteze deșeurile necontrolate din sectorul 1

Romprest începe să colecteze deșeurile necontrolate din sectorul 1

“Notificăm Autoritatea contractantă că, în baza Contractului de delegare a serviciului public de salubritate în raza administrativ teritorială a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, aflat în vigoare, Compania Romprest Service SA organizează o acţiune de colectare a tuturor depozitelor necontrolate existente în acest moment pe domeniul public, începând cu data de astăzi (…) Facem astfel, încă o dată, dovada bunei-credinţe şi a faptului că suntem dedicaţi principiilor şi nu lăsăm ca interese partinice, care în acest moment au fost interpuse derulării instituţionale a contractului, să prevaleze interesului public”, prevede notificarea Romprest către autoritatea locală, Primăria şi Prefectura Municipiului Bucureşti, pe care compania a postat-o joi pe site-ul său.

Conform documentului citat, joi s-a efectuat o plată parţială a facturilor restante.

“Având în vedere la că la data de 17.12.2020 a fost înregistrată o plată parţială pentru facturile restante depăşite de scadenţă, reprezentând doar 7% din totalul debitului restant depăşit de scadenţă pe care autoritatea îl înregistrează faţă de operatorul delegat, având în vedere degradarea accentuată a stării de curăţenie în Sectorul 1, cauzată de acumularea de depozite de deşeuri necontrolate, depuse abuziv pe domeniul public, în această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă Romprest înţelege să pună sănătatea publică şi interesul legitim al cetăţenilor deasupra acestui conflict în care am fost implicaţi fără culpă şi împotriva voinţei noastre”, stipulează notificarea.

Romprest solicită Poliţiei Locale Sector 1 ca în exercitarea obligaţiilor contractuale care îi revin să monitorizeze şi să sancţioneze corespunzător toate acţiunile prin care se încalcă regimul deşeurilor, pentru a evita “repetarea unui astfel de situaţii”.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, declara, joia trecută, că a solicitat companiei de salubritate Romprest refacturarea serviciilor prestate “pentru a intra în legalitate”.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă