Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Militari români în Irak (Foto: Arhiva MApN)

România și-a retras militarii din Irak, după uciderea generalului iranian, la Bagdad, de către SUA

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat retragerea din Irak a celor 14 militari români care erau trimiși în misiune în această țară.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 07.01.2020 - 15:45

"Ca urmare a deciziei luate la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori de luni, 6 ianuarie, de a suspenda temporar misiunea de instruire a trupelor irakiene, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, Ministerul Apărării Naționale a întreprins măsurile necesare pentru întreruperea misiunilor de instruire și consiliere efectuate de militarii români dislocați în Irak.

Astfel, pentru asigurarea siguranței personalului, cei 14 militari români care erau în misiune în Irak vor fi relocați temporar într-o altă bază a coaliției", anunță un comunicat transmis de MApN la data de 7 ianuarie 2020.

Potrivit comunicatului MApN, misiunile militarilor români din Irak "se axau pe activități de pregătire și formare a instructorilor irakieni din sistemul militar, consilierea oficialilor din Ministerul irakian al Apărării și din alte instituții responsabile pentru reformarea sectorului de securitate și creșterea capacității operaționale a Forțelor Armate ale Republicii Irak".

MApN precizează că decizia României de a-și "reloca" militarii din Irak într-o altă țară "este în deplină concordanță cu poziția aliată exprimată în cadrul reuniunii de ieri, și, în funcție de evoluția situației din zonă, militarii români sunt pregătiți să își reia misiunile. România rămâne ferm angajată în lupta împotriva terorismului internațional, atât în format aliat, cât și alături de partenerii din cadrul Coaliției Globale anti-ISIS".

În Irak, misiunea Coaliției internaționale anti-ISIS se desfășura sub denumirea "Inherent Resolve". 

Situația din Orientul Mijlociu s-a tensionat după ce generalul iranian Soleimani a fost ucis, în zona orașului Bagdad, capitala Irakului, de o rachetă lansată de o dronă americană. Pentagonul a confirmat că ordinul de atac asupra convoiului în care se afla generalul Soleimani a fost dat de președintele Donald Trump. 

Comentarii