7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânia și-a încheiat misiunea în Mali

România și-a încheiat misiunea în Mali

În perioada octombrie 2019 – octombrie 2020, pe timpul celor două rotații, detașamentul „Carpathian Pumas”, format din militari și elicoptere IAR-330 Puma L-RM din cadrul Forțelor Aeriene Române, a îndeplinit misiunile operaționale solicitate de ONU, cumulând peste 350 de misiuni de luptă, dintre care 18 misiuni de evacuare medicală aeriană (în sprijinul a mai mult de 40 de pacienți), aproximativ 200 de misiuni de recunoaștere/ cercetare și patrulare aeriană, 100 misiuni de transport, cu două dislocări rapide executate pentru sprijinul operațiilor ONU din alte sectoare, pe locațiile Mopti și Kidal.

În ultimul an, elicopterele românești IAR-330 Puma L-RM au efectuat aproximativ 1250 de ore de zbor în zona subsahariană, din care peste 200 pe timp de noapte, detașamentului revenindu-i o arie de responsabilitate comparativă cu teritoriul României.

De asemenea, militarii români au desfășurat periodic activițăti de instruire în sprijinul contingentelor multinaționale din zona de dislocare, în special exerciții de Evacuare Aeriană Medicală Înaintată și de Reacție Rapidă (îmbarcare/debarcare, proceduri pentru evacuarea de urgență, cunoașterea configurație de transport).

Comandantul Misiunii Multidimensionale Integrate ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA), generalul-locotenent Dennis Gyllensporre, a apreciat, recent, că militarii români au făcut cu adevărat diferența în cadul acestei misiuni, „pentru că elicopterele reprezintă o capacitate esențială a ei”, și că i-au înlocuit cu succes pe militarii canadieni.

„Vă mulțumesc pentru tot ce ați realizat în acest an, pentru concentrarea asupra misiunii și numărul mare de ore de zbor. Ați demonstrat cu adevărat profesionalismul și angajamentul României”, a concluzionat comandantul MINUSMA.

România a sprijinit ONU în asistarea Guvernului Republicii Mali pentru continuarea punerii în aplicare a Acordului de Pace, protecția civililor și împiedicarea reîntoarcerii elementelor armate ostile ale Acordului de Pace în zonele populate. Detașamentul românesc, care a fost compus din aproximativ 120 de militari și patru elicoptere /pe rotație, a efectuat misiuni de evacuare medicală MEDEVAC/CASEVAC, transport trupe și materiale, misiuni de transport pasageri, patrulare aeriană și misiuni de observare.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă