19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiRenault, Nissan şi Mitsubishi pregătesc o nouă structură a parteneriatului lor

Renault, Nissan şi Mitsubishi pregătesc o nouă structură a parteneriatului lor

Companiile vor înlocui cele două alianţe separate cu sediul la Amsterdam, Renault-Nissan BV şi Nissan-Mitsubishi BV, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, ca conduce probabil noul comitet, care va analiza viitorul alianţei, adaugă sursele.

“Ca răspuns la recentele informaţii din presă, Renault confirmă că discută cu partenerii săi de alianţă, Nissan şi Mitsubishi, în privinţa înfiinţării unui nou organism al alianţei pentru a îmbunătăţi şi a asigura viitoarea colaborare. Aranjamentul propus nu va afecta înţelegerile anterioare şi structura acţionariatului”, se arată într-un comunicat al producătorului auto francez.

Marţi, şefii Nissan, Renault şi Mitsubishi Motors vor răspunde întrebărilor jurnaliştilor la o conferinţă comună de presă. Ei ar urma să explice noua structură pentru parteneriatul lor. Conferinţa va fi la sediul central al Nissan din Yokohama, Japonia. Alături de Jean-Dominique Senard vor fi prezenţi directorii generali ai Nissan, Hiroto Saikawa, şi ai Mitsubishi, Osamu Masuko.
Noul organism de luare a deciziilor va analiza colaborarea în cadrul alianţei Renault – Nissan – Mitsubishi, a anunţat Nikkei.

Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault – Nissan – Mitsubishi, în condiţiile în care pe cele mai mari pieţele auto globale – China, SUA şi Europa – cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă