15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiRaportul Inspecţiei Judiciare referitor la Kovesi, discutat pe 5 decembrie

Raportul Inspecţiei Judiciare referitor la Kovesi, discutat pe 5 decembrie

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru 5 decembrie, discuţiile pe marginea raportului întocmit de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi şi de procurorul-şef adjunct Marius Iacob, scrie Agerpres.

Atât Laura Codruţa Kovesi, cât şi Marius Iacob au depus cereri, miercuri, de amânare a discuţiilor deoarece se află în imposibilitate de a se prezenta, potrivit unor surse judiciare.

La şedinţa precedentă, care a avut loc pe 3 octombrie, au fost audiaţi mai mulţi martori, luându-se decizia ca dezbaterile să continue pe 7 noiembrie.

Pe 12 ianuarie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi şi Marius Iacob pentru săvârşirea unor abateri, acţiunea fiind înaintată Secţiei pentru procurori a CSM.

Potrivit IJ, în cazul lui Kovesi, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În cadrul unei şedinţe de lucru, fosta şefă a DNA ar fi avut astfel de manifestări aşa cum rezultă din înregistrări audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017.

“În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare ‘cu miniştri’, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, arată IJ.

De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi un dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, susţine Inspecţia Judiciară.

Acţiunea a vizat şi “atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”. Prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv ‘laşi’, ‘bârfitori’, ‘infractori’, făcând cunoscut acestora faptul că ‘există deja un cerc de suspecţi’, cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat, explică IJ.

Conform Inspecţiei Judiciare, acţiunea faţă de Marius Iacob a vizat “nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una dintre cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, în condiţiile în care a efectuat acte de urmărire penală deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. f), cu referire la art. 65 alin. 1 şi art. 66 Cod de procedură penală.

Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă