8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRaluca Prună: "Protocoalele trebuie declarate ilegale printr-o decizie a unei instanţe"

Raluca Prună: “Protocoalele trebuie declarate ilegale printr-o decizie a unei instanţe”

“Norma de procedură penală, chiar dacă ar fi mai favorabilă, nu retroactivează. Adică, o condamnare întemeiată pe o interceptare care la momentul pronunţării era o probă legal obţinută, nu poate fi răsturnată ulterior. O politică penală care pune in discuţie primul punct devine una a bunului plac, lipsită de predictibilitate, care aruncă in aer principiul autoritătţi de lucru judecat. Protocoalele trebuie declarate ilegale printr-o decizie a unei instanţe, nu prin OUG. Şi ar fi bine ca părţile interesate să procedeze la un astfel de demers. Până când o hotărâre judecătorească nu se pronunţă în sensul că un protocol depăşeşte limitele legii /adaugă la lege, fiind aşadar ‘ilegal’ , operăm cu prezumţia de legalitate”, a scris, pe Facebook, Raluca Prună

În finalul postării, fostul ministru al Justiţiei precizează că sentimentul nedreptăţii nu este în niciun sistem de drept penal motiv de revizuire.

Raluca Prună a modificat, pe vremea când era ministru al justiţiei în guvernul tehnocrat, Codul Penal prin ordonanţă de urgenţă, fiind criticată atunci pentru acest demers.

Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri seară, că-i va propune premierului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor date pe protocoale sau interceptări ilegale, Tudorel Toader precizând că va face această propunere într-un timp scurt, “după terminarea concediilor”.

“(Ordonanţa va dispune -n.r.) posibilitatea oricărui condamnat care are sentimentul, convingerea faptului că hotărârea a fost pe protocol sau pe interceptare nelegală să se apropie de dosar, să ceară unui judecător să verifice dacă hotărârea lui a fost pronunţată pe baza celor două elemente, judecător care să spună da, îi admite şi trimite cauza la rejudecare, judecător care să spună nu, nu e vorba de interceptări nelegale, de protocoale, se respinge. Deciziile Curţii Constituţionale fac această definiţie, această clasificare (- a ceea ce înseamnă interceptări nelegale -n.r.). Interceptări făcute de SRI şi folosite de procurorul de drept comun, fapte care nu au legătură cu securitatea, siguranţa naţională şi folosite în fapte de drept comun”, a declarat, miercuri seară, Tudorel Toader, la Antena 3.

Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă