13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRafila: Punctul maxim al epidemiei se atinge până la 10 mai

Rafila: Punctul maxim al epidemiei se atinge până la 10 mai

Punctul maxim al pandemiei de Covid-19 s-ar putea atinge, în România, până la data de 10 mai, după care va începe o scădere, a declarat, luni, dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Estimarea medicului Alexandru Rafila intervine în contextul în care, la mijlocul zilei de luni, 4 mai, numărul de decese ale unor pacienți cu coronavirus a ajuns în România la 803, iar peste 13.000 de români sunt infectați cu coronavirus.

Chiar în acest moment, la Palatul Cotroceni se desfășoară o ședință la care președintele Iohannis i-a convocat pe șeful Guvernului, Ludovic Orban, precum și pe miniștrii implicați în campania de combatere a epidemiei de coronavirus – inclusiv pe secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI.

Până luni, 4 mai, autoritățile de la București, inclusiv președintele Iohannis, anunțaseră că starea de urgență în România ar putea să nu mai fie prelungită după data de 15 mai. Această stare de urgență ar putea fi înlocuită cu o stare de alertă, în care restricțiile să fie mai puțin dure.

Totuși, șeful Cancelariei premierului Orban, Ionel Dancă, a recunoscut că Executivul ia în calcul și varianta ca stare de urgență să fie prelungită, după data de 15 mai.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă