10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPSD reclamă fraude la referendum

PSD reclamă fraude la referendum

Partidul Social Democrat reclamă fraude la referendum.
 
Iată comunicatul de presă transmis de PSD: 

 
„În cazul în care cetățenii răspund că nu doresc să voteze și la Referendum, operatorii de tabletă repetă, în mod insistent, întrebarea.

Mai mult, în majoritatea cazurilor, operatorii de tablete repetă cu voce tare întrebarea, astfel încât să îi audă și alți cetățeni prezenți la coadă în secția de votare, în încercarea de a-i timora și intimida pe cei care nu vor să voteze și la Referendum și a atrage ostracizarea acestora de către alți cetățeni.

De asemenea, în multe secții de votare nu este trasă bară, pe listele persoanelor cu drept de vot la Referendum, dar care nu au votat, ceea ce poate atrage riscuri mari de fraudare a Referendumului.

În același timp, PSD a sesizat Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă și Serviciul de Telecomunicații Speciale că, în prima parte a zilei, operatorii de tablete nu i-au întrebat pe cetățeni dacă vor să voteze atât la europarlamentare, cât și la Referendum, ci au bifat, în aplicația gestionată de STS, din oficiu, ambele variante, astfel că alegătorii au fost puși în fața faptului împlinit. Așa se și explică diferența mică din prima parte a zilei dintre alegătorii de la Europarlamentare și cei de la Referendum, diferență care a crescut semnificativ după ce am transmis aceste semnalări.

În condițiile în care, după numărarea voturilor, se constată o diferență semnificativă între buletinele de vot introduse în urnă și numărul de semnături de pe lista de prezență la Referendum, vom sesiza organele de cercetare penală.

Totodată, s-a încălcat și se încalcă, în continuare, în mod sistematic art. 1, alin. 2 din Decizia 72/D/14.05.2019 a BEC, în care se precizează că președintele secției de votare barează, în prezența alegătorului, cu o linie orizontală, rubrica destinată semnăturii din lista electorală aferentă Referendumului.

PSD atrage atenția că dreptul de a opta, al cetățeanului, pentru votul la Referendum, este grav viciat.

Legea trebuie aplicată fără interpretări personale și nu într-o manieră subiectivă, prin urmare solicităm președinților de secții de votare și operatorilor de tablete să își facă strict datoria, în conformitate cu deciziile și instrucțiunile Biroului Electoral Central.”

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă