20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiProprietatea intelectuală, încălcată de peste 1.400 de ori

Proprietatea intelectuală, încălcată de peste 1.400 de ori

Organele de cercetare penală au întocmit, anul trecut, 1.185 de dosare penale având ca obiect infracţiuni la regimul proprietăţii intelectuale. Ele vizează 1.415 infracţiuni, cea mai mare parte dintre – 1.167 – referindu-se la încălcări ale legii privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în acest domeniu este de 14.891.572 de lei, din care cele mai mari valori au fost înregistrate în cazul produselor textile – 8.227.816 lei şi produselor cosmetice – 1.158.220 de lei.

Totodată, poliţiştii au constatat 1.507 contravenţii la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 2.248.100 de lei, mai precizează sursa citată.

„Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă un obiectiv prioritar al structurilor specializate ale Poliţiei Române. Ilegalităţile comise în acest domeniu, asociate adesea cu evaziunea fiscală şi contrabanda, afectează atât bugetul de stat, cât şi titularii de drepturi şi distorsionează stabilitatea şi competitivitatea mediului de afaceri”, se arată într-un comunicat al IGPR.

Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...
Ultima oră
Pe aceeași temă