23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialTurismul la negru, faţa nevăzută a unui an de excepţie

Turismul la negru, faţa nevăzută a unui an de excepţie

Dacă din punct de vedere al numărului de turişti şi implicit, al încasărilor, sezonul estival de anul trecut a fost catalogat de către hotelieri drept unul de excepţie, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre partea mai puţin vizibilă a turismului constănţean, activităţile la negru şi la limita legalităţii.

 

Potrivit rapoartelor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anul trecut 45 de agenţi economici de pe litoral au funcţionat fără licenţă sau cu licenţa retrasă. Dintre aceştia, 34 au fost agenţii de turism, şapte structuri de cazare iar  patru unităţi de alimentaţie publică. Spre comparaţie în 2011, corpul de control al ministerului a identificat 64 de agenţi economici care au funcţionat ilegal, din care 15 au fost agenţii de turism, 28 unităţi de cazare şi 21 structuri de alimentaţie publică. Deşi comparativ cu 2011, anul trecut numărul „ilegaliştilor” a fost mai mic, acest lucru nu s-a datorat faptului că patronii constănţeni au înţeles să respecte prevederile legale, ci simplului fapt că numărul controalelor au fost mai puţine.

Mai multe ilegalităţi

Oricum, comparativ cu situaţia centralizată la nivel naţional, litoralul a avansat în topul ilegalităţilor din turism. Dacă în 2011, din numărul total de unităţi de cazare puse pe lista neagră a ministerului, respectiv 143, 28 au sediul în judeţul Constanţa, adică aproximativ o cincime, anul trecut din cele 12 unităţi controlate, şapte sunt de pe litoral. Aceeaşi situaţie o regăsim şi în sectorul alimentaţiei publice, unde în 2011 dintr-un total de 70 de unităţi nelicenţiate, 21 au fost de pe litoral, iar anul trecut din cele şase structuri de alimentaţie publică care au funcţionat ilegal la nivel naţional, patru au fost din judeţul Constanţa. Situaţia s-a ameliorat, dacă putem spune aşa, în cazul agenţiilor de turism, unde în 2011, din cele 68 de firme aflate pe lista neagră, 14 au fost de pe litoral. Anul trecut, deşi numărul agenţiilor constănţene nelicenţiate a crescut la 34, raportat la nivel naţional, acest fenomen a înregistrat o scădere, 201 agenţii de turism fiind identificate ca ilegale pe parcursul întregului an în toată ţara.

Oricum, dat fiind actualele dificultăţi economice, dar mai ales lipsa mult-aşteptatelor facilităţi fiscale în turismul estival, pentru vara acestui an este puţin probabil că acest fenomen se va ameliora. Din contră, dacă structurile de control ale statului nu vor creşte ritmul controalelor, este foarte posibil ca lista neagră să crească considerabil.

Trei milioane de români s-au bronzat pe riviera românească

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România 2012 a fost cel mai bun din ultimii patru ani pe riviera românească, cu peste trei milioane de turişti români şi peste 5.000 străini cazaţi la mare. Potrivit ANAT, la succesul acestui produs turistic au contribuit hotelurile de trei şi patru stele, care au oferit servicii superioare, precum şi consolidarea serviciilor de tip „all inclusive”, apreciate si căutate de publicul român.  „În ciuda unui debut rezervat, anul 2012 ne-a oferit argumente să considerăm că turismul nu se afla în recesiune, dimpotrivă, îşi confirmă potenţialul de creştere. Pentru ca turismul românesc să crească şi implicit să genereze venituri şi contribuţie semnificativă la PIB, este necesar un mediu legislativ capabil să stimuleze industria privată, o implicare mai mare a statului sub forma legislativă, de reglementare, de susţinere a iniţiativei private şi publice, de promovare a potenţialului turistic al României”, a precizat Corina Martin, preşedintele ANAT.    

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă