18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialStampilele de vot descoperite la Prefectura Cluj vor fi arse la DSP

Stampilele de vot descoperite la Prefectura Cluj vor fi arse la DSP

Cele aproximativ 14.000 de stampile electorale gasite la sediul Prefecturii Cluj si la trei judecatorii din judet vor fi arse in incineratorul Directiei de Sanatate Publica (DSP). Anuntul a fost facut de prefectul Alin Tise.

Reprezentantul Guvernului in teritoriu a declarat ca in sediul institutiei au fost gasite circa 13.700 de stampile, iar in arhivele judecatoriilor din Gherla, Dej si Huedin au fost descoperite in total mai mult de 500 de stampile electorale. Vor fi arsi, de asemenea, si sacii cu autocolante cu mentiunea “Votat”, de genul celor care se lipeau pe cartile de identitate ale alegatorilor si care au fost gasite intr-o magazie a Prefecturii.

Primele stampile electorale au fost descoperite intamplator, in biroul fostului secretar general al institutiei, Silviu Hentz, decedat la sfarsitul anului trecut. Incaperea, care fusese sigilata, a fost deschisa cu ocazia instalarii noului subprefect, Cynthia Curt.

Atunci, prefectul Alin Tise a sesizat Corpul de Control al ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga. Inspectorii trimisi la Prefectura au gasit mii de stampile intr-o magazie a institutiei. Acestea fusesera folosite la alegerile din anii 1996, 2000 si 2004, precum si la referendumul pentru modificarea Constitutiei din 2003. Conform legii privind organizarea alegerilor, stampilele si autocolantele ar fi trebuit distruse.

Totodata, Alin Tise a spus ca va dispune o ancheta administrativa ca sa ii gaseasca pe eventualii vinovati. Insa, legea privind organizarea alegerilor nu prevede nici un fel de sanctiune pentru nedistrugerea stampilelor.

Cele mai citite

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...
Ultima oră
Pe aceeași temă