8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSpitalul Judetean, cuprins de flacari

Spitalul Judetean, cuprins de flacari

Un laborator al Spitalului Clinic de Urgenta Constanta a fost cuprins ieri dupa-amiaza de flacari. Cabinetul medical apartinea Clinicii de Diabet din cadrul Spitalului Judetean. Militarii Detasamentului I Oras au fost sesizati in jurul orei 14.00 de paznicii spitalului de faptul ca din interiorul unui cabinet iese un fum gros. Pana la sosirea pompierilor acestia au reusit sa sparga cateva geamuri pentru a ajuta interventia militarilor. Ajunsi la fata locului, pompierii au reusit sa stinga flacarile in doar cateva zeci de minute. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, maiorul Gabriel Nicolae, a declarat ca la locul incidentului au fost trimise doua autospeciale si ca interventia nu a ridicat un grad mare de risc. Mai mult, desi fumul dens a intrat si in camerele alaturate, nu s-au inregistrat victime omenesti. Din primele cercetari, s-a descoperit ca in laboratorul incendiat isi desfasura activitatea doctorul Doina Catrinoiu, coordonatorul Programului de Diabet la Constanta. Doctorul le-a spus pompierilor ca inainte de a parasi cabinetul a oprit aparatul de aer conditionat si a scos din priza celelalte aparate electrice. La cateva minute dupa plecarea din birou, paznicii au observat incendiul. In urma flacarilor au fost distruse xeroxul, telefonul, faxul, piese de mobilier si un electrocardiograf.
Maiorul Gabriel Nicolae a mentionat ca se va constitui o echipa de cercetare pentru aflarea cauzelor incendiului si evaluarea pagubelor materiale.

Cele mai citite

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...
Ultima oră
Pe aceeași temă