12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSophia Loren si Pavarotti, la Constanta

Sophia Loren si Pavarotti, la Constanta

Muzeul de Istorie Nationala Constanta gazduieste, pana la sfarsitul lunii august, o expozitie extraordinara de figuri din ceara. Cristofor Columb, Michelangelo Bonarroti, Alexandru I, Sophia Loren, Luciano Pavarotti, Printesa Diana, Bill Gates sunt cateva dintre figurinele expuse in cadrul muzeului. Exponatele provin de la Muzeul Figurilor de Ceara din Sankt Petersburg si, pentru ca erau foarte multe, au fost impartite in trei expozitii. Celelalte doua se afla la Mangalia si in statiunea Mamaia.

Expozitiile nu au o tema anume, printre acestea strecurandu-se si o serie de scene precum coborarea lui Isus de pe Cruce. Statuia lui Isus este realizata in intregime din ceara.

Exponate la cererea clientului

Conform declaratiilor insotitorului de expozitie, Lilia Radjabova, la fiecare expozitie vizitatorii au fost intrebati ce personalitati sau scene doresc sa vada, astfel ca expozitiile de la Constanta indeplinesc in mare masura cererile publicului. Anul trecut, muzeul din Sankt Petersburg a adus la Constanta o expozitie impresionanta formata din 17 figurine din ceara cu tema “Istoria torturii”. Conform declaratiilor ghidului, expozitia de atunci a avut mult succes, insa foarte multi vizitatori s-au si speriat de figurinele de ceara expuse.

Centauri si minotauri in marime naturala

Lilia Radjabova a mai precizat ca expozitia de anul acesta din Mangalia cuprinde, pe langa vedetele contemporane, si “vedete antice”. Este vorba despre zeitati, dar si despre centauri si minotauri in marime naturala. La Mangalia se pot vedea, chiar si fotografia sau filma, personalitati precum Putin, Lenin, dar si actori.

Cina cea de taina in ceara, unicat in lume

Muzeul Figurilor de Ceara din Sankt Petersburg este al doilea din lume ca importanta si singurul de pe globul pamantesc care se poate mandri cu reconstituirea Cinei cea de Taina din ceara. Scena putea fi vazuta pana zilele trecute in statiunea Mamaia. Din nefericire, figurinele au avut un mic accident. Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, care au depasit 40 de grade Celsius, cateva dintre acestea s-au topit, insa au fost duse la muzeul din Sankt Petersburg pentru refacere. Ele vor fi readuse si expuse. Tot la Mamaia, cei interesati pot sta in aceeasi incapere cu Brad Pitt sau Casanova.
Muzeul din Sankt Petersburg a fost infiintat in anul 1988 si are pana in prezent o colectie de peste 1.300 de exponate. Prima expozitie a muzeului in Romania a avut ca tema malformatiile (anomaliile) corpului uman. Partile vizibile ale corpurilor exponatelor sunt facute in proportie de 90% din ceara de albine pura, restul de 10% fiind un amestec special care nu lasa ceara sa se topeasca. Statuile pot rezista la temperaturi cuprinse intre -40 si +40 de grade Celsius. Conform informatiilor furnizate de insotitorul expozitiei, Lilia Radjabova, o statuie din ceara poate rezista, in conditiile in care nu este miscata din loc, chiar si sute de ani. Muzeul din Sankt Petersburg are o figura de ceara a lui Petru I facuta dupa masca mortuara, care este veche de 300 de ani.

Munca titanica

Insotitorul de expozitie a mai afirmat ca ochii si dintii exponatelor sunt proteze medicale de cea mai buna calitate: ochii sunt din sticla iar dintii din ceramica. Realizarea unei singure figurine din ceara este un proces amplu, extrem de migalos, care poate dura intre patru luni si un an, in functie de complexitatea lucrarii. La ea lucreaza o echipa formata din istorici, pictori, sculptori, machiori s.a.m.d.
Cea mai migaloasa parte a unei statuete este implantarea parului. “Acesta este natural si se implanteaza manual, fir cu fir, cu ajutorul unui ac incins. Numai pentru podoaba capilara se implanteaza in jur de 40 de mii de fire de par”, a explicat Lilia Radjabova.
Expozitia poate fi vizitata zilnic, incepand cu ora 11.00, la Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă