19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSindicatul de la CS Resita a "smuls" majorari salariale patronatului

Sindicatul de la CS Resita a “smuls” majorari salariale patronatului

Liderul Sindicatului “Vatra” din cadrul Combinatului Siderurgic (CS) Resita din judetul Caras-Severin, Iancu Muhu, a reusit sa obtina o crestere salariala pentru angajatii societatii. El a spus ca, in urma unei runde de negocieri cu conducerea combinatului, s-a reusit majorarea veniturilor pentru muncitorii calificati.
Astfel, salariul va fi de la 450 de lei de la 1 octombrie, iar de la 1 ianuarie 2006 va creste la 500 de lei. Sindicalistii au reusit sa obtina si o prima de vacanta in cuantum de 40% din valoarea venitului mediu net.
“Negocierile au fost pasnice, dar nu sunt multumit de ce am obtinut si sper sa obtin restul la urmatoarea runda de negocieri. Principalul obiectiv al Sindicatului "Vatra" este de acum inainte ca la urmatoarea intalnire cu patronatul, cresterile salariale sa fie egale cu cele ale colegilor lor de la Combinatul de Aluminiu din Slatina”, a spus Iancu Muhu.
Actionarul majoritar al CS Resita a fost compania americana “Noble Ventures”, care a vandut ulterior societatea rusilor de la “Sinara Handel”.

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...
Ultima oră
Pe aceeași temă