19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSIF Transilvania si SIF Banat-Crisana si-au schimbat depozitarul

SIF Transilvania si SIF Banat-Crisana si-au schimbat depozitarul

Doua dintre cele mai importante companii din domeniul investitiilor financiare, SIF Banat-Crisana si SIF Transilvania si-au schimbat depozitarul. Directoarea filialei clujene a SIF Banat-Crisana, Mariana Costinas, a afirmat ca pana acum depozitarul celor doua SIF-uri din vestul tarii, precum si al SIF Oltenia, era banca ABN AMRO. Pentru ca membrii conducerii centrale a unitatii bancare au decis sa isi schimbe politica de depozitare, cei trei clienti-gigant s-au reorientat spre ING Bank.
In prezent, ING a devenit cel mai important furnizor de servicii de custodie din Romania. Serviciile cumparate de SIF-uri includ pastrarea in siguranta a valorilor mobiliare, decontarea tranzactiilor, colectarea dividendelor, dobanzilor si a altor beneficii, exercitarea drepturilor conferite de activele detinute in portofoliu. Alte servicii oferite sunt primirea si prelucrarea documentelor de transfer pentru achizitionarea sau vanzarea valorilor mobiliare din portofoliu, precum si calculul activului net. Mariana Costinas a declarat ca aceasta schimbare nu presupune costuri financiare majore.

SIF Banat-Crisana investeste in turism

Depozitarul SIF-urilor tine evidenta titlurilor detinute de acest companii, pe baza carora se calculeaza apoi valoarea activului net. SIF Banat-Crisana este unul dintre cei mai importanti jucatori din economia clujeana. Recent, conducerea acestei societati de investitii financiare a anuntat ca doreste sa investeasca intr-o retea hoteliera din vestul tarii. Compania ar urma sa construiasca ori sa reabiliteze sase astfel de obiective. Investitia totala va ajunge la circa 10 milioane de euro.
Astfel, pe langa Hotelul Beta de doua stele din Cluj-Napoca, ce se afla in proprietatea SIF, compania ar mai urma sa finanteze un hotel la Timisoara, in care va investi in total circa doua milioane de euro, alte doua milioane de euro intr-un hotel la Baia Mare, trei milioane de euro pentru un hotel la Oradea, iar restul banilor vor fi investiti pentru construirea unui complex hotelier la Cluj-Napoca si a unui hotel la Zalau, plus a unui al saselea hotel la Hunedoara. Unele dintre aceste unitati functioneaza deja si ar urma sa fie modernizate.

Telefonia, principalul domeniu de investitii a SIF Transilvania

SIF Transilvania, cel de-al doilea jucator important din economia din vestul tarii, s-a concentrat in special pe investitii in companii din portofoliul sau. Investitiile companiei ating valoarea de 9,25 de milioane de euro. Doar 1,5 milioane de euro au fost investiti prin intermediul pietei de capital, astfel ca multe dintre operatiuni par de-a dreptul surprinzatoare pentru cei neinitiati. Cea mai importanta operatiune de investire a fost cea in compania “Organe de Asamblare” din Brasov, unde SIF Transilvania a pus in joc suma de 2,7 milioane de euro.
Societatea de investitii financiare a investit 1.71 milioane de euro in compania “Transilvania Leasing” Brasov, plus alte 0,97 milioane de euro in compania care detine hotelul “Aro Palace” din Brasov.
Totodata, SIF Transilvania a mai investit 3,37 milioane de euro in diferite companii din domeniul imobiliar. Din vanzarea unora dintre portofoliile sale, compania a obtinut doar 0,9 milioane de euro, cu 17 la suta mai putin decat in primele trei luni din 2004.

Cele mai citite

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă