6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSediul Comandamentului de Jandarmi Hunedoara, revendicat in instanta

Sediul Comandamentului de Jandarmi Hunedoara, revendicat in instanta

Cladirea in care are sediul Detasamentul Mobil al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Hunedoara, este revendicat in instanta de urmasii fostului proprietar. Dosarul se afla pe rol la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Imobilul, situat la Mintia, a functionat o perioada drept casa de oaspeti si de protocol pentru Combinatul Siderurgic Hunedoara, iar din 1990 a fost lasat in paragina. Intre timp, aici a fost organizata o discoteca, insa a fost interzisa dupa ce plafonul cladirii a cazut, ranind cativa adolescenti.
Prim-adjunctul sefului Inspectoratului Judetean de Jandarmi, locotenent-colonelul Robert Vita, sustine ca imobilul si terenul aferent au suferit multe modificari din anul 2000, de cand, prin hotarare de Guvern, a fost atribuit Detasamentului Mobil. “Pentru ca imobilul sa ajunga in stadiul de acum s-a depus multa munca, pe care nu o putem cuantifica. O parte dintre costuri s-au ridicat la aproximativ trei miliarde de lei, la nivelul anului 2003”, a declarat Vita.
Potrivit sursei citate, Horvath Toldyn Istvanee, sotia ultimului proprietar al imobilului in cauza, si Horvath Toldyn Petter, fiul acestuia, au actionat in judecata Inspectoratului de Jandarmi Judetean Hunedoara. “Tribunalul Hunedoara ne-a dat castig de cauza, insa acestia au formulat recurs, iar Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinta in favoarea lor. Directia Juridica din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, care ne reprezinta in acest proces, a formulat recurs, iar acum dosarul se afla pe rol la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Vom respecta sentinta”, a adaugat primul adjunct al sefului IPJ.
In cazul in care vor fi nevoiti sa elibereze imobilul de la Mintia, Detasamentul Mobil va fi mutat la Deva.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă