21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialScandalul "Rolland Garos" Cluj-Napoca face turul Europei

Scandalul “Rolland Garos” Cluj-Napoca face turul Europei

Conflictul izbucnit intre un controversat om de afaceri clujean, Claudiu Marginean, si investitorul italian Ciancio Gennaro a ajuns in atentia organismelor europene. Strainul, care a fost o perioada in greva foamei, s-a plans Parlamentului italian, Parlamentului European si Comisiei Europene ca Justitia nu este corect administrata in Romania.
Gennaro, care este patronul Pizzeriei “Napoli Centrale” din Cluj-Napoca, isi argumenteaza declaratiile cu documente semnate de magistratii Ilie Narita, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj-Napoca, si Stefan Cublesan, prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca. In scandal a mai fost implicat si fostul ofiter de politie Horia Moldovan, care a intrat in atentia procurorilor dupa ce au disparut dintr-un dosar penal de care se ocupa mai multe documente depuse de investitorul strain.
Ciancio Gennaro, Claudiu Marginean si fostul tenisman Ilie Nastase au fost asociati intr-o firma care detinea restaurantul “Rolland Garos”. Ulterior, cei trei asociati s-au certat, iar italianul il acuza pe afaceristul clujean ca l-ar fi inselat cu suma de 160.000 de marci germane. La randul sau, Marginean il invinuieste pe strain ca nu i-ar fi platit suma de 1.250.500.000 de lei, mentionata in niste facturi emise de societatea sa, “Protector Grup” SA, catre firma lui Gennaro, “Napoli Center” SRL.
Marginean a emis o somatie de plata, inregistrata la Tribunalul Cluj si a depus facturile provenite de la SC “Protector Grup”. Numai ca italianul l-a acuzat pe fostul sau asociat ca ar fi falsificat facturile respective, iar astfel a fost deschis un dosar penal.
Procurorul Stefan Cublesan a constat ca “faptuitorul (Claudiu Marginean – n.r.) a falsificat facturile depuse in probatiune”. Magistratul mai mentioneaza faptul ca documentele respective au mai fost folosite si in alte procese deschise de afacerist. Cu toate ca falsurile erau evidente, procurorii au dat initial rezolutia de neincepere a urmaririi penale impotriva patronului clujean, dupa ce de la dosar au disparut acte care atestau vinovatia lui Marginean.
Documentele au fost “uitate” in fisetul fostului ofiter Horia Moldovan care a demisionat apoi din Politie ca urmare a acestui scandal. El a fost amendat cu 10 milioane de lei. Cauza a fost retrimisa la Politia Cluj, care are ca termen-limita pentru predarea dosarului data de 20 iulie 2005.

Cele mai citite

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă