20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPSD Sibiu se opune retrocedarii domeniului Brukenthal

PSD Sibiu se opune retrocedarii domeniului Brukenthal

Liderii PSD Sibiu s-au declarat impotriva retrocedarii imobilelor din patrimoniul baronului Samuel von Brukenthal Bisericii Evanghelice. Si asta, deoarece, in opinia lor, documentul testamentar al baronului nu este foarte explicit atunci cand se refera la mostenitorii testamentari sau la executorii actului.
Astfel, juristii filialei social-democrate au apreciat ca actiunea de retrocedare a imobilelor Brukenthal catre Biserica Evangelica nu este posibila si nici legala. In acest sens, repre-zentantii partidului s-au adresat Presedintiei si Parchetului General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in incercarea de a bloca procedurile de retrocedare a acestor valori de patrimoniu national.
Mai mult, interpretarea pe care reprezentantii PSD Sibiu o dau testa-mentului baronului, datat in urma cu aproape 200 de ani, este una alambicata si de nuanta. In opinia liderilor filialei, Ioan Cindrea si Mircea Silvestru-Lup, retrocedarea averii lui Brukenthal catre Biserica Evangheli-ca si Consistoriul Evanghelic nu trebuie sa aiba loc.
“Noi vom depune la Parchetul General toate actele pe care le detinem si care demonstreaza care este situatia. Nu credem ca acestea sunt cunoscute institutiilor statului”, a declarat Silvestru-Lup.
Totodata, potrivit social-democratilor, testamentul baronului Samuel von Brukenthal il numeste ca unic mostenitor pe Johann Joseph Michael von Brukenthal, care a si intrat la vremea respectiva in posesia intregii averi, intre acestea numarandu-se si imobilul ce adaposteste in prezent Muzeul National Brukenthal din Sibiu, precum si bunurile mobile care se aflau in cadrul acestuia. Reprezentantii PSD mai sustin ca testamentul prevede clar ca “biblioteca, tablourile si gravurile, apoi colectiile de minerale, antichitatile si colectia de numismatica vor trece in proprietatea vesnica si de necontestat a Gimnaziului Evanghelic din Sibiu” (actualul Colegiu Teoretic “Brukenthal”, a carui cladire este situata in imediata apropiere a Bisericii Evanghelice).
In al doilea rand – arata reprezentantii PSD Sibiu – nationalizarea acestor bunuri nu a fost efectuata in primii ani ai comunismului, ci anterior, in 1942, printr-un ordin al lui Carol al II-lea. Acesta dispune ca patrimoniul Brukenthal sa treaca in proprietatea Grupului Etnic German (recunoscut ca persoana de drept juridic in 1940 si considerata astazi o “grupare de tip fascist” care a preluat la vremea respectiva toate bunurile si averea Bisericii Evanghelice.
“Biserica Evanghelica nu este in nici un caz succesorul Gimnaziului Evanghelic si are doar rolul de a veghea la integritatea institutului, asa cum rezulta din testament. Bunurile acestuia au fost preluate inainte de data de 6 martie 1945, data prevazuta imperativ in OUG 94/2000, care se refera la imobile si nu la bunurile mobile asa cum au fost cele lasate Gimnaziului”, a mai afirmat fostul prefect al judetului, Mircea Silvestru Lup.
De altfel, presedintele filialei, Ioan Cindrea, acuza Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor ca incalca dreptul la libera informare publica atunci cand a respins solicitarea reprezentantilor PSD Sibiu de a face publice documentele care se refera la situatia testamentara si la cea actuala a bunurilor lui Brukenthal. Si in cazul Palatului de Vara al baronului, de la Avrig, aflat deja in proprietatea Bisericii Evanghelice, ar fi vorba despre o ilegalitate despre care PSD a anuntat ca va sesiza Parchetul General al ICCJ.

Cele mai citite

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...
Ultima oră
Pe aceeași temă