Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Politica balbaielilor

Constat ca, in continuare, reprezentantii Puterii din teritoriu trateaza problemele judetului Constanta cu o ostilitate si cu o dusmanie greu de inteles! Cand au dat jos schelele de pe Spitalul Judetean, am crezut ca la mijloc e vorba de ...

Share

Lucian Cristea 0 comentarii

23.07.2005 - 00:00
Constat ca, in continuare, reprezentantii Puterii din teritoriu trateaza problemele judetului Constanta cu o ostilitate si cu o dusmanie greu de inteles! Cand au dat jos schelele de pe Spitalul Judetean, am crezut ca la mijloc e vorba de refularea unor pedisti pusi pe platit polite. Asteptam ca prostia sa fie indreptata, daca o prostie de acest gen mai poate fi reparata, pentru ca totusi modernizarea unui spital reprezinta o initiativa benefica pentru locuitorii orasului Constanta si nu numai. Pe urma, in cascada, au urmat si alte masuri demolatoare. Asa cum am anticipat, in urma demolatorilor au inceput sa apara deja primele efecte nefaste. Mihai Daraban, presedintele CCINA, a confirmat cele scrise de noi in ultima perioada. Sub conducerea inteleapta a noilor specialisti, turismul de pe litoral a facut pasi inapoi. Domnul Manafu, promovat de Partidul Democrat, al carui membru este, in functia de director al Directiei Apelor Dobrogea-Litoral, detine primul loc in topul celor criticati de presa. Dumnealui este, intr-un fel, o victima colaterala a politicii balbaite promovate in acest sector de prefectul Danut Culetu, care s-a jucat de-a alba-neagra cu desfiintarea beach-barurilor de pe plaja. Incovoiata de sarcini, Directia Apelor, care are in frunte un director care nu s-a familiarizat inca cu obiectul sau de activitate, e depasita la toate capitolele. Asa cum a semnalat si domnul Mihai Daraban, mizeria de pe plaja ramane una dintre problemele nerezolvate ale acestui sezon estival, care, dupa ce a debutat cu stangul, a fost torpilat si de potopul care s-a abatut asupra Romaniei. Factorii de raspundere, care vad peste tot numai... dusmani ai poporului, au politizat fiecare actiune a lor, taind in carne vie, dupa ureche. Balbele prefectului si actiunile in forta dirijate din spate de anumite varfuri pediste au lasat loc haosului si degringoladei. Masurile luate, insa, in privinta sinistratilor din judetul Constanta de catre prefect si alti reprezentanti ai Aliantei in teritoriu au pus capac la toate! Reamintim ca domnii portocalii in cauza s-au grabit sa iasa in fata pentru a raporta voiniceste ca judetul Constanta nu are nevoie de ajutoare de la Guvern! Dumnealor s-au angajat ca vor rezolva problemele celor napastuiti cu resurse locale, poate dupa vechiul model Recuperare-Reconditionare-Refolosire! Oameni de omenie bravii nostri conducatori! Pun pariu ca domnul prefect Culetu a si uitat de cei care au ramas fara adapost si ca nu-si va mai aduce aminte nici cu lecitina liberala. In fata unei astfel de decizii care te pune pe ganduri nu ne ramane decat sa exclamam ca in tara lui Papura Voda: "Traiasca si infloreasca...!" Ce rau v-au facut constantenii?

Citește totul despre:

Comentarii

loading...