19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPeste 60 de persoane, suspecte de antrax

Peste 60 de persoane, suspecte de antrax

Echipele Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta ancheteaza, din punct de vedere epidemiologic, cazul a 62 de persoane care sustin ca au consumat carne de vita infectata cu antrax. Conform declaratiei directorului adjunct al DSPJ, dr. Mihaela Dinisov, este vorba despre 17 persoane din localitatea Castelu – din care 2 copii cu varste sub 7 ani si alti 7 cu varste cuprinse intre 7 si 17 ani – si 45 de persoane din Medgidia.
P. Ghiulseve, in varsta de 30 ani, din comuna Castelu, a transat animalul dupa ce acesta murise. A consumat, impreuna cu alte 9 persoane, o parte din carne, iar restul a vandut-o in Medgidia.
Ulterior, s-a cerut efectuarea unui control veterinar asupra carnii, ocazie cu care s-a constatat ca este infestata cu antrax. Politia din Medgidia, in colaborare cu echipele Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Constanta, s-a deplasat la M. Salim, de 53 ani si M. Senol, de 40 ani, din Medgidia, cei carora P. Ghiulseve le-a vandut carnea de vita. S-au ridicat 18 kilograme de carne si 3 fragmente osoase provenite din carcasa de vita. S-a stabilit, initial, ca 29 de persoane din aceasta localitate consumasera carnea infestata si au fost luate in evidenta pentru a fi consultate. Pana la ora inchiderii editiei, 45 de persoane din Medgidia au fost consultate, afirmand ca au consumat carnea infestata.
In cursul zilei de ieri, o comisie din cadrul Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta s-a deplasat in cele doua localitati pentru a efectua un examen medical persoanelor care au intrat in contact cu animalul bolnav de antrax. “Nici una din cele 62 de persoane din Castelu si Medgidia nu prezenta semnele clinice ale bolii. Am luat legatura cu cabinetele medicilor de familie din aceste zone pentru ca, timp de 14 zile, persoanele sa fie luate in evidenta si monitorizate”, a declarat directorul adjunct al DSPJ Constanta, dr. Mihaela Dinisov. De asemenea, s-a administrat tratamentul profilactic corespunzator care va trebui urmat timp de 5 zile.
Persoanele care au participat la sacrificarea animalului pot dezvolta forme cutanate ale antraxului (buba neagra), iar cele care au consumat carnea infestata pot suferi afectiuni digestive, viscerale, respiratorii sau meningeale. Directorul adjunct, dr. Mihaela Dinisov, a declarat ca, in cazul in care cele 62 de persoane vor avea semne clinice ale bolii, vor fi transferate la Spitalul de Boli Infectioase Constanta pentru supraveghere si tratament de specialitate.
Cercetarile in acest caz sunt continuate de lucratorii din cadrul Politiei Rurale din Medgidia pentru stabilirea exacta a imprejurarilor in care s-a comis aceasta fapta. IPJ Constanta face apel catre toate persoanele care este posibil sa fi consumat carne infestata sa se adreseze unitatilor medicale pentru a fi luate masurile de preventie necesare.

Cele mai citite

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...
Ultima oră
Pe aceeași temă