12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPersoanele cu handicap locomotor, discriminate prin lege

Persoanele cu handicap locomotor, discriminate prin lege

In noua lege care reglementeaza circulatia pe drumurile publice, din decembrie 2006, a aparut obligativitatea ca masinile scolilor de soferi sa aiba pedalier (ambreiaj, acceleratie si frana) si pentru instructor. Adica, instructorul, aflat pe scaunul din dreapta, nu mai corecteaza elevul doar prin intermediul volanului, ci si prin cel al pedalelor. La prima vedere pare o masura menita sa asigure o mai mare siguranta in trafic aspirantilor la carnetul de conducere. Dar, prin consecintele la care legiuitorii nu s-au gandit, persoanele cu handicap locomotor nu mai pot sa-si ia carnetul de conducere.
Domnul Daniel Niculescu, din Capitala, din cauza unei afectiuni congenitale la genunchiul drept, are certificat de handicap locomotor. Domnia sa are o masina Dacia Nova, veche de zece ani, cumparata la mana a doua. Doreste sa-si ia carnetul de conducere, dar noua lege, care introduce obligativitatea pedalierului pentru instructor, il arunca in absurd.
Scolile de soferi nu sunt obligate de nimeni si de nimic sa adapteze masinile pentru persoanele cu handicap locomotor. Iar daca omul doreste sa-si adapteze propria masina, singura intreprindere din tara care instaleaza dispozitivul de conducere manuala a masinii (200 de euro in regim compensator), respectiv ROMHANDICAP, nu face si instalari de pedalier pentru instructor (se plateste necompensat). Astfel, o persoana cu handicap nu poate sa-si ia carnetul de conducere pe propria masina decat daca cheltuieste cu adaptarile ei.

Autoritatile din domeniu habar n-au

Spre deosebire de alte persoane cu handicap, dl Daniel Niculescu este un luptator pentru drepturile sale. Ca persoana cu handicap, considera ca ar fi trebuit sa gaseasca in lege prevederi menite sa-i apere drepturile, in conditiile introducerii obligativitatii pedalierului pentru instructor, o masura noua, care aduce consecinte pentru oameni ca el.
“Cel putin legea veche le permitea celor ca mine sa isi adapteze masina pentru conducere manuala. Instructorul te corecta doar din volan si puteai, astfel, sa-ti iei carnetul pe propria masina. Din acest motiv, nici scolile de soferi nu erau obligate sa aiba masini adaptate pentru cei cu handicap locomotor. Dar, acum, daca tot au introdus obligativitatea pedalierului pentru instructor, de ce nu au obligat scolile de soferi sa adapteze masinile pentru conducere manuala?”, se intreaba dl Niculescu.
Domnul Daniel Niculescu s-a adresat Autoritatii Nationale pentru Persoane cu Handicap, Registrului Auto Roman, Autoritatii Rutiere Romane si Politiei Rutiere.
Nimeni n-a stiut sa-i raspunda unde sau cum ar putea face scoala de soferi. Dar dl Niculescu nu este singurul intr-o asemenea situatie. Poate este printre primii care si-au dat seama ce le-au facut legiuitorii. Dupa ce s-a adresat si Presedintiei, cu acelasi rezultat, s-a adresat si presei.
“Oare ma va auzi cineva?”, se intreaba dl Daniel Niculescu, care spera ca legea sa fie imbunatatita cu prevederea ca scolile de soferi sa-si adapteze masinile cu acea banala maneta de conducere manuala pentru cei cu handicap.

Intrebari fara raspuns la “ACCESIBILIZARE” si “DISCRIMINARE”

Conform Legii 448/2006, privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cap. IV, denumit “ACCESIBILIZARE”, pana la 31 decembrie 2010 autoritatile publice locale au obligatia sa ia masuri pentru accesibilizarea tuturor mijloacelor de transport in comun aflate in circulatie si a tuturor statiilor acestor vechicule. Mai mult, se deruleaza intens campanii de informare privitoare la ACCESIBILIZARE.
Recent, Ministerul Muncii, prin Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap, a incheiat un protocol cu Primaria Generala a Capitalei privind ”promovarea cooperarii in domeniul accesibilitatilor”. Pentru toate aceste obiective, termenele sunt inca indepartate.
Iar pana atunci, la o solicitare concreta, ca cea a dlui Daniel Niculescu, ANPH considera ca ii raspunde trimitandu-i prin e-mail textul legii pe care domnia sa tocmai o pune in discutie. Apoi, la cea de-a doua interpelare a celui prejudiciat de legea discriminatorie ANPH n-a mai gasit niciun raspuns.

Masinile adaptate – lipsa

In acelasi timp, dintre cele peste 100 de scoli de soferi din Bucuresti, doar doua (TEO si ACR) au cate o masina care poate fi condusa si de persoane cu handicap locomotor. Dar aceste masini nu sunt adaptate cu obisnuita conducere manuala, ci au o cutie de viteza automata si sunt masini scumpe, pe care majoritatea persoanelor cu handicap nu si le pot permite, acestea avand, de obicei, masini second hand. Si se stie ca un carnet de conducere luat pe o masina cu o cutie de viteza automata nu este valabil pe o masina fara aceasta dotare.

Cele mai citite

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă