15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialOprescu, acuzat ca nu atrage fonduri pentru proiectele municipale

Oprescu, acuzat ca nu atrage fonduri pentru proiectele municipale

Viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu, l-a acuzat, ieri, pe primarul general Sorin Oprescu ca anul trecut nu a reusit sa faca nici o finantare pentru proiectele care urmau sa fie demarate in 2009. "In clipa asta, Bucurestiul are nevoie acuta de un primar general. Anul 2009 este al doilea an ratat din punct de vedere investitional pentru Primaria Capitalei. Singurul care poate sa initieze proiecte de acest gen, de finantare, este ordonatorul principal de credite, adica primarul general, prin lege.
Anul acesta suntem in situatia de a alege din proiectele care sunt in derulare de anul trecut, adica unele pe care le finantam si pe altele pe care nu le finantam. Nu putem sa ne gandim la deschiderea de proiecte noi, din lipsa de bani, in comparatie cu primele patru luni de mandat ale fostului primar general Adriean Videanu, care avea deja finantari de 500 milioane de euro", a explicat viceprimarul general. El a adaugat ca, pana pe data de 15 aprilie a.c., trebuie adoptat bugetul local, altfel Primaria Capitalei nu poate face nici un fel de plati.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă