12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialNoua conducere a RMGC restructureaza costurile financiare ale proiectului "Rosia Montana"

Noua conducere a RMGC restructureaza costurile financiare ale proiectului “Rosia Montana”

Reprezentantii companiei “Gabriel Resources”, actionarul majoritar al firmei “Rosia Montana Gold Corporation” (RMGC) au facut publice la Toronto, in Canada, rezultatele economice obtinute in cel de-al doilea trimestru din 2005, respectiv in prima jumatate a anului, in derularea proiectului minier din Muntii Apuseni, considerat a fi cel mai mare din Europa. Documentul a fost facut public la Toronto pentru ca “Gabriel Resources” este cotata la bursa din localitatea canadiana.
Conform actului, in primele sase luni ale anului 2005, compania a inregistrat o pierdere de 4,7 milioane de dolari, respectiv 0,03 dolari pentru o actiune. Pierderea este egala cu ce inregistrata in perioada similara a anului 2004. In cel de-al doilea trimestru din 2005, pierderea se cifreaza la 2,3 milioane de dolari.
“Avand in vedere schimbarile realizate in cel de-al doilea trimestru, compania are o conducere care urmareste un singur obiectiv, acela de a face toate lucrurile asa cum trebuie. Pe masura ce vom dezvolta proiectul Rosia Montana, ne vom stradui sa atingem standarde ridicate printr-o administrare corecta, o comunicare deschisa si transparenta si o functionare bazata pe cele mai bune mijloace Ð toate pentru a asigura o dezvoltare sustinuta”, a declarat Alan R. Hill, noul presedinte al Consiliului de Administratie de la “Gabriel Resources”, functie preluata si la compania RMGC.
Investitiile realizate in proiectul de la Rosia Montana (judetul Alba), respectiv in cel de la Bucium, au scazut semnificativ in trimestrul doi din 2005, comparativ cu perioada similara din 2004. Daca anul trecut investitiile s-au cifrat la 14 milioane de dolari, in 2005 acestea s-au cifrat la 3,9 milioane de dolari.
“Reducerea cheltuielilor in 2005 reflecta decizia de a amana majoritatea cheltuielilor care nu sunt legate de procesul de avizare a proiectului”, se mai precizeaza in comunicat, oferindu-se ca si exemplu cheltuielile cu relocarea localitatii si cele administrative, care au fost mult mai reduse decat in 2004. Capitalul de lucru al companiei, la sfarsitul lunii iunie 2005, s-a cifrat la 32,8 milioane de dolari, reprezentantii societatii estimand ca, la sfarsitul anului, valoarea capitalului se va cifra la 20 de milioane de dolari, excluzand garantiile existente in prezent.
“In cel de-al doilea trimestru, am restructurat si refocalizat proiectul Rosia Montana prin deschiderea unui birou in Bucuresti si numirea unei noi echipe de conducere, care va activa in capitala Romaniei. Prezenta in Bucuresti va permite o comunicare mai eficienta cu Guvernul”, se sustine in document.
In plus, se mai precizeaza faptul ca au fost declansate actiunile de actualizare a resurselor de metale pretioase estimate a se gasi in zacamantul de la Rosia Montana, proces care ar urma sa fie finalizat in ultima parte a anului 2005. Ulterior, ar urma sa fie actualizate si costurile de capital si de operare estimate pentru poiect.
De mentionat ca in prezent, proiectul Rosia Montana este estimat la o valoare de 500 de milioane de dolari. Conducerea “Gabriel Resources” mai apreciaza ca intentiile companiei sustin finalizarea discutiilor legate de studiul de impact asupra mediului pana la sfarsitul primului trimestru din 2006.
“Daca vom reusi sa incheiem relocarea localitatii si sa obtinem descarcarile arheologice in paralele cu studiul de impact asupra mediului, ne asteptam sa obtinem autorizatia de constructie in a doua jumatate a anului 2006”, se mai sustine in comunicat.
Specialistii companiei estimeaza ca perioada de constructie va dura aproximativ doi ani, astfel incat exploatarea efectiva ar putea sa demareze in ultima parte a anului 2008 sau la inceputul anului 2009.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă