12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialNe indreptam intr-o directie gresita, cred aproape jumatate din romani

Ne indreptam intr-o directie gresita, cred aproape jumatate din romani

Lucrurile merg intr-o directie gresita in Romania, sunt de parere 47% din romani, conform barometrului de opinie comandat de Fundatia pentru o Societate Deschisa. Comparativ cu luna mai 2005, numarul celor care spun ca directia este gresita a crescut cu patru procente. Doar 24% din locuitorii Romaniei percep o schimbare in bine a propriei vieti fata de anul trecut. La polul opus, 28% au afirmat ca traiesc mai prost sau mult mai prost, iar cei mai multi – 47% – sunt de parere ca viata lor este aproximativ la fel. Peste 90% din romani s-au declarat multumiti de familie, iar 73% de prieteni. Propria sanatate ii multumeste pe 54% din respondenti, iar 73% sunt nemultumiti de banii pe care ii au. Putin peste jumatate s-au declarat destul sau foarte fericiti de viata lor, iar 44% au afirmat ca nu prea sunt fericiti sau chiar nefericiti. Lucrurile de care se tem oamenii cel mai mult sunt: bolile, preturile si viitorul copiilor. Majoritatea romanilor se considera saraci; pe o scala de la 1 la 10, 74% se plaseaza in partea inferioara, iar 25% se considera de o bunastare medie.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă