18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialMostenire pentru Ionut Bazac: plata spitalului de 80.000.000 lei

Mostenire pentru Ionut Bazac: plata spitalului de 80.000.000 lei

»  Medicii de la Spitalul de Urgenta "Bagdasar Arseni" spera sa beneficieze de ridicarea unui spital modular mobil.

»  Precontractul semnat de fostul ministru al Sanatatii, Eugen  Nicolaescu se ridica la 80 milioane de lei, bani care nu au fost inca virati firmei castigatoare.

Spitalul modular mobil este conceput sa preia o parte din activitatea spitalelor obisnuite care se afla in lucrari de renovare. Acesta se poate lipi de unitatea spitaliceasca, preluand serviciile medicale ce nu se mai pot desfasura normal. De un astfel de proiect ar beneficia si  Spitalul de Urgenta "Bagdasar Arseni". Anca Buliman, manager, ne-a declarat ca proiectul spitalului mobil consta practic dintr-o cladire formata din parter si doua etaje, 420 de paturi, sapte sali de operatie, o sala de anestezie si terapie intensiva, sterilizare etc. Structural, cladirea este conceputa pe sistemul "piesele de lego", ce pot fi montate, demontate si depozitate. "Salile de operatie din spitalul modular sunt dotate cu o anumita infrastructura necesara pentru astfel de activitati, care se poate contacta la utilitatile din spital.

 

Aparatura necesara interventiilor chirurgicale se transfera din salile de operatie, momentan impracticabile. Am inteles ca ministrul Ionut Bazac este informat asupra acestui proiect si noi speram sa-l puna in practica", a spus Anca Buliman. In spitalul bucurestean anual se interneaza 30.000 de bolnavi, din care 60% sunt din provincie. Aici se prezinta cele mai grave cazuri de politraumatisme. Lucrarile de consolidare si renovare au avansat acum la etajul 5, iar doctorii si pacientii s-au confruntat cu o serie de probleme generate de reparatii, fapt le-a ingreunat mult activitatea medicala. "Pe parcursul lucrarilor de renovare, am reusit sa transferam sectiile dezactivate chiar in cadrul unitatii si in Centrul de Excelenta. In prezent, lucrarile s-au extins la etajul 5. Un spital modular este foarte functional", a explicat, la randul sau, medicul Florin Bica, purtatorul de cuvant al spitalului.

 

Pe ultima suta de metri a mandatului sau, fostul ministru al Sanatatii Eugen Nicolaescu, a semnat un precontract cu firma desemnata castigatoare (acord-cadru de furnizare nr. EN 12305) pe data de 27 noiembrie 2008. Valoarea contractului se ridica la 80 de milioane de lei, insa banii nu au fost virati in 2008, nefiind cuprinsi in buget. "Se asteapta aprobarea bugetului pentru 2009, care include si aceasta achizitie", a precizat managerul Anca Buliman.

» Licitatie cu cantec
Conform precontractului, durata functionarii acestui spital modular este pana pe 31 decembrie 2009. Licitatia de atribuire a contractului nu a fost lipsita de probleme. Una dintre firmele participante a contestat licitatia, ajungand pana  la Curtea de Apel Bucuresti.  Aceasta il acuza pe fostul ministru Nicolaescu ca a semnat acordul-cadru cu firma castigatoare, in ciuda faptului ca respectiva contestatie nu era inca solutionata in Justitie.

Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă