4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMii de pelerini asistă la slujba oficiată la Mitropolia Iaşi, de Sfânta...

Mii de pelerini asistă la slujba oficiată la Mitropolia Iaşi, de Sfânta Parascheva

Câteva mii de persoane participă, în această dimineaţă, la Mitropolia Iaşi, la slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva, care este oficiată în aer liber de un sobor format din zeci de preoţi, în frunte cu mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, relatează Mediafax.

Începând cu ora 9.00, cu puţin timp înainte de slujbă, preoţii care oficiază liturghia au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva şi cele ale Sfântului Policarp, aduse din Grecia, unde s-au rugat şi s-au închinat.

Printre prelaţii care oficiază Liturghia se numără şi IPS Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, cel care a însoţit transportul moaştelor Sfântului Policarp din Grecia către Iaşi.

La Sfânta Liturghie asistă reprezentanţi ai administraţiei judeţului, şefi de instituţii, dar şi mai mulţi politicieni locali.

Potrivit maiorului Marius Ţăranu din cadrul Jandarmeriei, în curtea Mitropoliei asistă la slujbă câteva mii de persoane, în timp ce rândul pelerinilor care aşteaptă să se închine la racla cu sfintele moaşte depăşeşte lungimea de trei kilometri.

“Rândul se întinde pe o lungime de peste trei kilometri. La coadă sunt aproximativ 30.000 de persoane. Un număr mare de credincioşi am înregistrat şi noaptea trecută, când rândul a măsurat constant peste un kilometru“, a declarat pentru corespondentul Mediafax maiorul Marius Ţăranu.

În zona Mitropoliei, câteva sute de jandarmi şi poliţişti asigură ordinea publică.

Mai mulţi credincioşi care au aşteptat noaptea în frig la rând pentru a se închina la moaşte au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Totodată, credincioşii care au stat în jurul Mitropoliei au primit ceai fierbinte.

Potrivit estimărilor jandarmilor, până vineri dimineaţă au trecut pe la racla cu sfintele moaşte peste 80.000 de pelerini.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei spun că moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva ar putea fi reintroduse abia duminică seară în Catedrala Mitropolitană, dându-se astfel posibilitatea unui număr cât mai mare de credincioşi să se închine la raclă.

Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă