7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialLitoralul, păzit cu glonţul pe ţeavă

Litoralul, păzit cu glonţul pe ţeavă

După o perioadă de acalmie, braconierii turci şi-au făcut din nou simţită prezenţa în apele teritoriale româneşti. Pescadoarele au devenit agresive, iar echipajele nu consimt să oprească decât după ce poliţiştii de frontieră consumă o cantitate însemnată de muniţie.

Portul militar, unde îşi desfăşoară activitatea, pe lângă marina militară, şi Grupul de Nave al Poliţiei de Frontieră se transformă încet într-o bază a pescadoarelor turceşti. Surprinse la braconat, navele sunt reţinute până la finalizarea anchetelor şi a proceselor. Anul trecut au fost reţinute patru astfel de nave, cu una mai puţin decât în 2009, însă oamenii legii nu văd în asta o ameliorare a fenomenului braconajului. Din contră, anchetele au arătat că braconierii şi-au perfecţionat strategia. Spre deosebire de anii trecuţi, braconierii aruncă peste bord întreaga captură de peşte, în încercarea de a pune beţe în roate anchetatorilor. În aceste condiţii, toate intervenţiile navelor de patrulare sunt filmate, pentru ca ulterior înregistrările să se constituie în probe.

Weekend de foc

Aşa cum am menţionat mai sus, în 2010 au fost capturate patru pescadoare turceşti. Modul de acţionare al acestora arată încă o dată că fenomenul este departe de a fi eradicat. În primul weekend al lunii aprilie 2010, navele poliţiştilor au urmărit şi reţinut trei pescadoare: Canakcilar, Captan Seyfullah şi Karaka 2. În toate cele trei cazuri comandanţii navelor au refuzat să discute cu autorităţile şi au încercat să fugă, situaţie în care oamenii legii au făcut uz de armă. Poliţiştii de frontieră au consumat sute de cartuşe de calibru 7,62 şi 14,5 pentru a-i determina pe braconieri să oprească. În două dintre cazuri echipajul a încercat să scape arborând drapelele Ucrainei şi României.

Braconaj în noiembrie

Ultimul pescador turcesc a fost capturat în nopatea de 4 noiembrie, în urma unei intervenţii în forţă. Vasul turcesc a fost reperat în jurul orei 1.30 de o patrulă a Poliţiei de Frontieră. Oamenii legii au cerut să facă un control pe barcă, dar nu au fost lăsaţi. 68 de gloanţe au fost nevoiţi să tragă poliţiştii de frontieră pentru ca pescadorul să oprească. Braconierii turci tocmai trăgeau din apă plasele de pescuit atunci când au fost observaţi de poliţişti. Din cauza condiţiilor meteo, oamenii legii nu au putut urca la bordul pescadorului şi l-au tractat în portul Constanţa. Cât a durat drumul, însă, braconierii au aruncat în apă toţi peştii.

Nave antibraconaj

După terminarea proceselor, navele braconierilor sunt vândute. Deşi veritabile hârburi plutitoare, unele pescadoare fiind construite din lemn, navele turcilor sunt dotate cu motoare puternice şi radare de ultimă generaţie. De cealaltă parte, începând din septembrie anul trecut, poliţiştii de frontieră constănţeni, pe lângă flota aflată de mai mulţi ani în dotare, utilizează trei nave ultramoderne. Acestea reprezintă „forţa de şoc” a gărzii de coastă române. Cea mai mare dintre acestea, botezată „Ştefan cel Mare”, poate fi folosită pentru misiuni de durată, pe distanţe mari, chiar şi pe vreme rea, când alte ambarcaţiuni nu pot ieşi în larg. Nava a costat 27 de milioane de euro şi este capabilă să opereze în toate anotimpurile şi pe toate mările şi oceanele. Celelalte două nave sunt ambarcaţiuni mici de patrulare rapide, echipate cu mitraliere uşoare, care pot ajunge în mai puţin de două ore în orice punct din apele teritoriale ale României.

Nu deţin nici o autorizaţie

Controalele la bord arată că, în majoritatea cazurilor, nu există nici un fel de autorizaţie de pescuit şi chiar acte de navigaţie. „Nu deţin licenţă de pescuit, avize de navigaţie şi multe acte”, a precizat comisarul de poliţie Adrian Burcea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, care a precizat că în prezent la grupul de nave din portul Constanţa sunt reţinute cinci pescadoare, trei capturate anul trecut şi alte două prinse la braconaj în 2009.

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă