12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialJudetul Constanta, contributie temeinica la bugetul de stat

Judetul Constanta, contributie temeinica la bugetul de stat

Judetul Constanta contribuie la bugetul consolidat al statului cu noua procente, afirma unii specialisti. Altii spun ca aceasta cifra s-ar apropia de 15. Oricare ar fi modalitatea de calcul sau opiniile, un lucru este cert: judetul Constanta este cel de-al doilea mare contribuabil la buget, dupa municipiul Bucuresti. Importanta sa economica este dublata de pozitia geografica: deschiderea la Marea Neagra ii confera o importanta capitala nu numai in comertul exterior, dar si in relatiile geopolitice.

Cifre de afaceri de invidiat

Potrivit statisticilor intocmite de Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta, primele cinci firme din judet au avut, in anul 2003, o cifra de afaceri de aproape 50.000 miliarde lei. Domeniul lor de activitate este, in ordine, fabricarea produselor obtinute din prelucrarea titeiului, distributia si comercializarea energiei electrice, constructiile si reparatiile de nave, fabricarea materialelor plastice in forme primare si fabricarea produselor de morarit. Prima firma care are ca obiect de activitate comertul se gaseste pe pozitia a opta dupa aceste standarde, in timp ce prima societate care activeaza in domeniul activitatilor turistice e intalnita la pozitia 66. De aici rezulta ca turismul are un potential de dezvoltare extrem de ridicat.

Cele mai mari profituri – in port

In ceea ce priveste societatile cele mai profitabile, care au obtinut cel mai mare profit brut, intre primele 10 se gasesc cinci care au legatura cu activitatile portuare: Daewoo -Mangalia Heavy Industries (profit brut: 245.804.303 mii lei), Comvex SA. (157.615.457 mii lei), Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime (144.481.426 mii lei), Romned Port Operator SA (127.854.806 mii lei) si Romned SA (115.679.852 mii lei). Traficul de containere a cunoscut, anul trecut, o crestere pe care putini ar fi putut sa o prognozeze, de aproximativ 80 la suta. Pe langa traficul de marfuri, transportul produselor petroliere va aduce profit nu numai societatilor portuare, ci intregii economii, caci profiturile vor intra in consum. Prin port va trece si conducta petroliera Constanta – Trieste, care va lega Estul de Europa Occidentala. Specialistii spun ca navele-tanc vor intra din ce in ce mai des aici si in conditii din ce in ce mai sigure, impuse de normele europene in domeniu. Aici se va construi si un terminal de barje, cu investitie japoneza, semn de seriozitate si de crestere economica durabila.

Poluarea, o problema

Specialistii considera ca procesele economice care contribuie la dezvoltarea judetului Constanta inseamna in acelasi timp si vecinatatea cu cel mai mare acumulator al poluarii aduse de Dunare si de celelalte rauri. Procesele economice care contribuie la dezvoltarea judetului Constanta determina, in acelasi timp, poluarea si deteriorarea mediului ambiant. Marea Neagra este salvarea economica a judetului, dar reprezinta si un element geografic in care se manifesta poluarea adusa de Dunare. In acest sens, expertii dezbat faptul ca avansul stiintific trebuie sa se bazeze si pe crearea de surse de combustibil alternativ, cu potential de cerere pe piata, cum ar fi biocombustibilii sau hidrogenul. Turismul, de exemplu, poate fi dezvoltat prin extinderea serviciilor de agrement, iar in agricultura accentul trebuie pus pe procesarea ecologica a produselor.

Asul din maneca

Economia judetului trebuie sa se indrepte si spre sectoarele care au potential de crestere si produc valoare adaugata. Acestea sunt cerinte obligatorii pentru a putea rezista pe piata unica europeana. Principalele sectoare la care se refera specialistii sunt servicii turistice, tehnologia informatica, biotehnologia sau tehnologiile inovative avansate, cum ar fi nano- si microtehnologiile – acestea din urma sunt insa numai perspective la care cercetarea constanteana ar trebui sa trudeasca pentru ca economia sa beneficieze de cel putin un atu in competitia concurentiala dura care se anunta dupa integrarea in UE.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă