13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialInvestitorii straini prefera cimentul si retailul

Investitorii straini prefera cimentul si retailul

Holdingul turcesc Sabanci a fost prezent ieri in Constanta cu toti presedintii de departamente pentru a gasi oportunitati de afaceri cu patronii locali. Presedintele Consiliului de Administratie, doamna Guler Sabanci, a precizat ca este deja de doua zile in Romania si a descoperit ca exista oameni de afaceri turci de succes, care au recunoscut potentialul pietei. “Succesul lor ne da curaj noua”, a afirmat aceasta. Reprezentantii Sabanci au adaugat ca nu este deloc tarziu pentru a dezvolta afaceri de amploare in Romania, in general, si in judetul Constanta, in special. Mihai Daraban, presedintele Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta, care a organizat intalnirea, a afirmat ca intentiile de afaceri ale grupului turc sunt dintre cele mai diverse, de la industria mineritului pana la comertul cu amanuntul. Principala prioritate a holdingului, spune presedintele CCINA, este construirea unei fabrici de ciment in judetul Constanta.
In prezent se cauta cea mai buna locatie pentru o astfel de intreprindere. Printre celelalte domenii pe care holdingul vrea sa le dezvolte in parteneriat cu oamenii de afaceri locali se numara industria alimentara, industria de electrice si electronice, dar si comertul cu materii prime. Autoritatile locale prezente la intalnire au mentionat ca si turismul este un domeniu in care colaborarea dintre cele doua tari poate fi un succes.

Afaceri locale

La intalnirea de ieri au fost prezenti peste 20 de oameni de afaceri din judetul Constanta. Printre ei, nume importante din absolut toate domeniile. Gheorghe Ciurea, directorul general al firmei Comat, cel mai important angrosist din judetul Constanta, a declarat ca doreste sa colaboreze cu grupul Sabanci in domeniile comertului cu produse industriale si alimentare. Comat, cu peste 11 hectare de teren in municipiul Constanta si in judet, construieste in prezent o hala de 12.000 de metri patrati.
Aici se preconizeaza aparita unui antrepozit vamal, afacere deosebit de avantajoasa pentru investitorii straini din cel putin doua puncte de vedere: reduceri de taxe prin eliminarea TVA din tranzactii si amplasamentul depozitului chiar in municipiul Constanta, in interiorul sediului Comat. Discutiile dintre investitorii turci si firmele constantene s-au derulat pe tot parcursul zilei. Holdingul Sabanci este format din peste 30 de societati, iar cifra de afaceri pe anul 2004 a atins 8,6 miliarde de dolari.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...
Ultima oră
Pe aceeași temă