8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialInvestiție cu bani europeni în oraşul Hârşova: o stație modernă de epurare

Investiție cu bani europeni în oraşul Hârşova: o stație modernă de epurare

Compania de apă SC RAJA SA a inau­gurat pe data de 2 iunie la Hârşova o nouă staţie de epurare modernă. Este un obiectiv de care oraşul, dar şi regiunea aveau nevoie, a spus la deschiderea evenimentului directorul general al RAJA, Felix Stroe.

Până la finalizarea şi punerea în funcţiune a staţiei de epurare moderne, oraşul Hârşova nu dispunea de o astfel de instalare, sistemul de canalizare existent fiind dirijat prin trei guri de vărsare către fluviul Dunărea.

Apă de calitate superioară

„Este o staţie modernă. Are toate treptele de epurare. Dacă până astăzi apele uzate din oraşul Hârşova se duceau direct în Dunăre, acum acestea devin ape curate ca lacrima datorită acestei staţii de epurare şi se duc în Dunăre ca apa de izvor. Iată că, încă o dată, compania noastră a contribuit la construirea unei politici de prietenie ­faţă de mediu. Protejăm sănătatea ­mediului şi în acest fel protejăm şi sănătatea populaţiei. Îmi ­doresc să apuc ziua în care fluviul Dunărea să fie la fel de curat ca Rinul”, a menţionat Felix Stroe.

Teren în pantă şi sol nisipos

Pe timpul derulării contractelor au apărut mai multe obstacole, cauzate de complexitatea lucrărilor, a terenului situat în pantă, a vestigiilor arheologice descoperite, a reţelelor electrice existente şi a devierii lor. Un alt impediment a fost dispunerea geografică din apropierea fluviului Dunărea cauzată de solul nisipos şi nivelul pânzei freatice ridicate. La acestea se adaugă lucrări executate pe drumuri judeţene şi naţionale şi subtraversarea acestora.

Trei trepte de epurare

Noua staţie de epurare are trei trepte: una de epurare ­mecanică, una de epurare ­biologică şi terţiară şi una de tratare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare, treaptă care asigură separarea şi îndepărtarea elementelor ­impurificatoare conţinute în apele uzate, aducându-le în ­limitele admise pentru a fi ­descărcate în canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru localităţi cu peste 10.000 de locuitori.

Reprezentanţii localităţii au spus la rândul lor că era nevoie de o astfel de investiţie, iar apele de pe cele trei principale scurgeri de canalizare din oraş nu se mai deversează neepurate în Dunăre, fiind stopate la cele trei staţii de pompare, transmise printr-o conductă comună către această staţie de epurare şi, mai departe, curăţate şi deversate curate în ­Dunăre.

Extindere rețea canalizare

Din proiectul „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa şi Ialomiţa” mai face parte şi contractul de lucrări „Extindere şi reabilitare aducţiune, extindere aducţiune, extindere reţea canalizare şi trei staţii de pompare noi ape uzate în localitatea Hârşova“, în valoare de 1.738.062,31 de euro. Lucrările au constat în extindere şase puţuri, reabilitare conductă aducţiune apă – 1,65 km, extindere conductă aducţiune apă – 1.089 km, extindere reţea de canalizare – 3.021 km.

Oraşul Hârşova face parte din Asociaţia Comunităţilor Locale Riverane Dunării. Pe viitor, autorităţile locale şi-au propus accesarea de fonduri europene şi pe strategia UE pentru regiunea Dunării. 

Investiţii complexe

„În această zonă a judeţului, acesta nu este singurul obiectiv care s-a realizat în Programul Operaţional Sectorial de Mediu. În afară de această staţie de epurare ­modernă, am realizat lucrări de ­extindere şi reabilitare a ­aducţiunilor de apă, a ­canalizării, am construit staţii de pompare noi, şi astfel am reuşit să aducem oraşul Hârşova la ­conformare în ceea ce priveşte accesul cetăţenilor la apă și ­canalizare“, a mai spus directorul ­RAJA. Contractul de lucrări „Staţie de epurare nouă, inclusiv treaptă terţiară – localitatea ­Hârşova” face parte din proiectul „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de ­alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa şi Ialomiţa”.

Valoarea totală a investiţiilor care s-au făcut în această zonă, în oraşul Hârşova, este de 5.420.000 de euro. Din această sumă, oraşul Hârşova a contribuit cu 110.000 de euro, iar operatorul RAJA a contribuit cu 1.519.000 de euro.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă