Cresterile de tarife la utilitati pun pe jar toti consumatorii, fie ca este vorba de energie, apa sau gaze. Indiferent de statutul juridic, abonatii devin sensibili cand vine vorba de modificari ale tarifelor. Desi pare greu de crezut, in ciuda cresterii de tarife, facturile la apa potabila au scazut ca valoare. Pentru a afla cum este acest lucru posibil, dar si modul in care intervine statul in extinderea si sustinerea finantarilor in domeniul sistemelor de alimentare cu apa potabila si canalizare, am stat de vorba cu Sorin Caian – membru in Comisia Economica din cadrul Asociatiei Romane a Apei.
– Mai poate populatia suporta cresteri de tarif la apa potabila?
– Raspunsul nu este nici pe departe simplu. In general se accepta un indicator de suportabilitate reprezentand un procent din venitul mediu disponibil pe familie ce este alocat cheltuielilor cu apa si canalizarea. Valoarea maxim acceptata a acestui indicator variaza intre 5%, in tarile slab dezvoltate, spre 1,5-2% in tarile puternic dezvoltate. In Romania, cand s-a luat in calcul prima oara un astfel de indicator, procentul era de 4%. Acum se discuta de 3,5% si chiar 3,2%. Datele statistice confirma ca nivelurile sunt corecte si acceptate de catre consumatori (in sensul platii facturilor). Reactia puternic adversa vizavi de cresterea tarifelor, atat a consumatorilor, cat si a mass-media si a clasei politice, vine si in contextul prezentarii trunchiate a problemei. Ceea ce plateste consumatorul este tariful multiplicat cu cantitatea consumata. Daca in cazul majoritatii utilitatilor cresterea tarifului inseamna automat si cresterea notei de plata, in cazul apei, datorita unui complex de factori (contorizare, cresterea tarifelor, reparatii in interiorul constructiilor consumatorului, educatie etc.), avem de a face cu o scadere a notei de plata in termeni reali in ultimii 10 ani, desi tarifele au cunoscut cresteri foarte importante. Acestea au fost pe deplin compensate de scaderea consumului. Daca in 1995 consumul in mediul urban varia in intervalul 350-500 litri/om/zi (apa rece plus apa calda menajera), in prezent avem consumuri intre 120-140 litri/om/zi, nota de plata astazi reprezentand, in orasele mari, cam 60-65% din cea platita in 1995. Cu siguranta, standardele de calitate asumate in procesul de negociere a aderarii la Uniunea Europeana vor necesita eforturi financiare suplimentare importante, care vor fi suportate de catre consumatorii finali.
– Care este ajutorul statului in sustinerea investitiilor din domeniul alimentarilor cu apa si a canalizarilor?
– Cu siguranta volumul necesar al investitiilor in sectorul de apa si canalizare (ce depaseste 15 miliarde de euro in urmatorii 12-14 ani) impune implicarea tuturor factorilor responsabili atat in asigurarea finantarii acestora, cat si al implementarii proiectelor de investitii. Rolul statului este hotarator in cateva directii. Una ar fi cresterea capacitatii de a pregati si implementa proiecte. in acest moment, Guvernul pregateste o serie de acte normative ce vor reglementa atat directiile strategice de actiune, cat si modul de sprijinire a autoritatilor locale si operatorilor in imbunatatirea performantelor. Mai mult, monitorizarea modului de implementare a planurilor de actiune va asigura o implicare prompta si eficienta in corectarea abaterilor de la acestea.
O alta directie este cresterea capacitatii de finantare a investitiilor. Cu siguranta granturile de la Uniunea Europeana reprezinta un ajutor important in ceea ce priveste finantarea investitiilor in infrastructura, dar nu suficient. Statul, pe langa rolul pe care il are in distribuirea acestor granturi, participa atat prin contributii directe la investitii (alocatii bugetare, imprumuturi directe luate de stat si utilizate in proiecte etc.), cat si prin garantii acordate pentru diverse imprumuturi luate de catre autoritatile locale sau operatori pentru finantare sau cofinantare. Mai mult, statul este cel care furnizeaza institutiilor financiare internationale directiile necesare stabilirii programelor de finantare pe care acestea le pregatesc pentru Romania, chiar fara implicarea directa a sa in acestea.
Ultima directie o reprezinta reglementarea sectorului si stabilirea unor politici de protectie sociala care sa nu fie o frana in dez voltare, dar totodata sa asigure furnizarea echitabila a serviciului in conditii de suportabilitate catre consumatori. Ajustarea cadrului legislativ, precum si intelegerea rapida si reactia corespunzatoare in legatura cu schimbarile ce intervin in sector sunt instrumente prin care toate aceste atributii pot fi transpuse in practica.
– Este regionalizarea o solutie de lunga durata?
– Regionalizarea nu este un concept nou. Toti operatorii de subordonare judeteana sunt operatori regionali. Desigur, conceptul operatorilor constituiti pe bazine hidrografice reprezinta un pas inainte. Daca ne uitam la operatorii judeteni existenti, observam ca marea majoritate au performante operationale si financiare bune, standardele de calitate sunt indeplinite intr-o masura ridicata, au fost inclusi in mai multe programe majore cu finantare internationala (MUDP, ISPA, SAMTID), sunt furnizori de cunostinte si tehnica pentru cei din jur si nu numai, iar tendinta este de a-si mari aria de acoperire. Desi pe termen scurt exista reticenta in preluarea unor operatori cu performante slabe (ceea ce duce la scaderea performantei globale), cresterea numarului de clienti, economiile si avantajele investitionale pe termen lung fac ca ideea extinderii ariei de operare sa fie tot mai atent studiata de catre operatorii puternici. Mai mult, modul de alocare viitor al granturilor europene (in special pentru proiecte regionale), regulile de implementare si exigentele de calitate fac din solutia regionalizarii o sansa atat pentru operatorii puternici, cat si pentru zonele ce nu sunt deservite de catre astfel de operatori. Cu siguranta ca autoritatile locale au rolul hotarator in abordarea regionalizarii si implementarea unei astfel de decizii.
