10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialEvreii din Cluj-Napoca au comemorat victimele Holocaustului

Evreii din Cluj-Napoca au comemorat victimele Holocaustului

Comunitatea de evrei din Cluj-Napoca a comemorat, ieri, victimele Holocaustului. Aproximativ 100 de persoane s-au adunat in Sinagoga de pe strada Horea, unde trei formatii au sustinut un concert. Comunitatea de evrei a fost foarte numeroasa in Clujul de dinainte de razboi. Acestia aveau in oras patru sinagogi, un spital si un teatru. In august 1940, Transilvania a intrat sub stapanirea Ungariei Hortiste.

Evrei salvati de conducatori ai Bisericii Catolice

In prima jumatate a anului 1944, trupele germane l-au inlocuit de la conducerea Ungariei pe amiralul Miclos Horty cu conducatorul partidului fascist maghiar al Crucilor cu Sageti, Fenec Szalls. Motivul pentru care Horty a fost schimbat l-a constituit faptul ca a refuzat sa aplice solutia finala, adica exterminarea in masa a evreilor si a tiganilor, in conditiile in care acestia erau oricum supusi unui tratament discriminatoriu.
De multe ori evrei, tiganii sau, in unele cazuri, bolnavii din spitale de boli psihice erau trimisi pe terenurile minate, pentru a “elibera” drumul Armatei. Evreii din Cluj au fost internati in Ghetoul de la fosta Fabrica de Caramida din cartierul Marasti, iar apoi au fost transferati in Oradea. De asemenea, acestia au ajuns in lagarele mortii de la Auschwitz si Birkenau.
O mare parte dintre ei au fost salvati de la moarte de cardinalul greco-catolic, episcop de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, si de episcopul romano-catolic de Alba Iulia, Marton Arond, ambii in curs de sanctificare la Vatican. Acestia au dat evreilor acte false, cu ajutorul carora un numar mare a reusit sa treaca, in mod clandestin, granita in partea Transilvaniei, ramasa sub administrare romaneasca.
Unul dintre principalele puncte de trecere a frontierei era satul clujean Cojocna. Dintre evreii din judet, persecutati de maghiari, unii au avut destine exceptionale. Un exemplu este tatal actualului lider al Partidului Conservator din Anglia, Michael Howard, acesta fiind originar din Maramures. Parintii lui Michael Howard, Bernat Hecht, un evreu roman sarac lipit, si Hilda Kershion, o evreica din familie cu stare, venita in Scotia din Rusia cand era copil, au trait la Ruscova, o comunitate evreiasca saraca din Maramures.
Bernat s-a nascut in noiembrie 1916, la Ruscova, si a devenit dascal la sinagoga din localitate. A scapat de furia nazistilor la sfarsitul anilor '30 si a reusit sa se refugieze in 1939 in Marea Britanie, mai precis in sudul Scotiei.

Un evreu din Cluj premiat pentru o carte in care critica teroristii islamici

Un alt destin extraordinar a fost cel al scriitorului evreu Robert Friedmann, originar din Cluj, care a primit “Humanitarian Award”, premiul Comisiei pentru Holocaust din statul american Georgia. Practic, odiseea familiei a intrat in atentia oficialilor americani dupa ce descendentul celor deportati de fascistii maghiari a luat atitudine impotriva teroristilor islamici.
Robert Friedmann s-a stabilit de multa vreme in Israel, iar acum este recompensat pentru activitatea sa, in care s-a straduit sa lupte pentru mediatizarea ororilor Holocaustului si impotriva terorismului islamic. Potrivit organizatiei “Israel Hasbara Committee”, Robert este fiul lui Richard si Renee Friedmann. Ambii au fost deportati de autoritatile fasciste maghiare la Auschwitz, unde au fost separati in lagare diferite. Cei doi soti au fost eliberati in anul 1945 de catre militarii americani. Ei au incercat sa se regaseasca si sa isi refaca vietile.
Din familia mamei scriitorului evreu mai traia doar o sora, emigrata in Palestina in anul 1941. Richard Friedmann isi pierduse in lagar ambii parinti, sase frati si alte rude. Renee a fost nevoita sa se refugieze pentru cateva luni in Suedia, in timp ce Richard s-a alaturat militarilor americani care ii vanau pe oficialii fascisti din Ungaria. Printre cei prinsi cu ajutorul sau se numara fostul premier fascist maghiar, Dome Sztojay.
Este vorba de cel care in anul 1944 a semnat decretele in urma carora evreii din Ungaria, dar si din Transilvania de Nord ocupata de maghiari din anul 1940, au fost inchisi in ghetouri, iar apoi deportati in sinistrele lagare ale mortii din Germania.
Richard si Renee Friedman s-au reintalnit la Cluj in anul 1946. In acelasi an, guvernul comunist roman a nationalizat afacerea familiei. Robert, fiul lor, s-a nascut in anul 1947. Mama sa a murit la nastere. Era prea slabita dupa anii petrecuti in lagar. Copilul a fost luat in grija de o alta supravietuitoare de la Auschwitz, Irene Gero. Richard Friedmann a decis sa emigreze in Palestina. In anul 1947 a fost prins de britanici, care l-au declarat drept imigrant ilegal si l-au inchis intr-un lagar de detentie din Cipru, din noiembrie 1947 si pana in mai 1948.
Dupa incetarea mandatului administratiei britanice in Palestina, Friedmann a fost pus in libertate si a ajuns in Israel, in portul Haiffa. O zi mai tarziu era deja inrolat in trupele israeliene care luptau in Ierusalim pentru independenta. Fiul sau, Robert, si femeia care avea grija de el, Irene, au emigrat, la randul lor, in Israel in anul 1950. In anul 1951, Richard si Irene s-au casatorit. Insa, lucrurile nu s-au oprit aici. Orasul Haiffa, in care locuiau, a fost bombardat de egipteni in timpul razboiului din 1956.
Robert Friedmann a luptat in armata israeliana in timpul razboiului de sase zile din anul 1967, iar apoi a devenit scriitor. “Faptul ca noi am supravietuit in ciuda tuturor acestor evenimente este cea mai dulce razbunare”, afirma acum scriitorul intr-o scrisoare adresata autoritatilor americane. In acelasi document, el condamna terorismul islamic.
“Teroristii care invoca Jihad-ul proclama dreptul de a ucide, despre care nu au indraznit sa vorbeasca nici macar nazistii”, mai spune scriitorul originar din Cluj.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă