6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialEfectele insolvenţei Murfatlar

Efectele insolvenţei Murfatlar

Vestea intrării în insolvenţă a companiei a luat prin surprindere autorităţile locale. Murfatlar România avea datorii mari, de mai bine de doi ani de zile, către bugetul localităţii Murfatlar, dar acum câteva luni se stabilise un plan de reeşalonare a acestora, spune primarul Murfatlarului, Gheorghe Cojocaru. „Murfatlar România nu şi-a mai achitat datoriile către bugetul local de doi ani, din 2010″, a precizat primarul. Este vorba de circa două milioane de lei. O sumă importantă pentru o localitate cu 10.000 de locuitori. Practic, suma reprezintă 200 de lei pe cap de locuitor. „Este cel mai important contribuabil la bugetul local, cota sa reprezintă circa 15% din bugetul total al localităţii”, a mai spus primarul.

Acum, după intrarea în insolvenţă, şansele ca banii să ajungă în bugetul localităţii sunt minime. Anul trecut, primăria instituise sechestru pe unele bunuri ale companiei, pentru a-şi recupera bunurile. În momentul când s-a stabilit reeşalonarea, sechestrul a fost ridicat. Compania nu a virat însă nici un ban din datorii. Una dintre explicaţii este că Murfatlar România a dorit reeşalonarea tocmai pentru a scăpa de sechestrul pus de autorităţile locale.

Există însă şi o parte bună a intrării în insolvenţă a companiei. Este vorba despre salariaţi, care au prioritate la recuperarea datoriilor. Şi cum aceştia nu au mai fost plătiţi de luni bune, existe şanse reale ca măcar ei să primească banii care le sunt cuveniţi.

În ceea ce priveşte localitatea Murfatlar, concluzia este simplă. „Ne vom descurca aşa cum am făcut-o şi până acum, fără banii Murfatlar România”, a spus primarul Gheorghe Cojocaru. Acesta a precizat că Fermele Murfatlar, care func­ţionează ca entitate economică distinctă, şi-au plătit la zi toate datoriile.

Se caută fonduri din alte surse

Lipsit de aportul celui mai mare contribuabil, primarul spune că doreşte să dezvolte localitatea cu ajutorul fondurilor europene. Sunt în derulare proiecte de circa două milioane de euro care au ca scop extinderea sistemului de canalizare şi alimentare cu apă potabilă, în Murfatlar şi Siminoc. Este vorba de peste 20 kilometri de conductă. De asemenea, astăzi ar trebui să fie cunoscute rezultatele licitaţiei prin care se va desemna firma ce va asfalta zece localităţi. „Până la finalul anului se vor semna contractele pentru asfaltarea tuturor străzilor din oraş, tot cu fonduri europene”, a spus primarul.

Alte investiţii sunt derulate de firme private. Un operator de gaze naturale a început lucrările de racordare a oraşului la reţea. Vestea este bună pentru autorităţile locale, care vor plăti mai puţin pentru încălzirea instituţiilor publice, dar şi a proprietarilor de case şi blocuri. Mai ales pentru aceştia din urmă, pentru că în Murfatlar reţeaua de încălzire centralizată a fost desfiinţată în anul 1989 şi de atunci oamenii se încălzesc cum pot. Mai mult, blocurile construite de atunci au fost prevăzute cu sobe pe lemne.

Decizia tribunalului

Reamintim că Tribunalul Constanţa a aprobat luni cererea de intrare în insolvenţă a companiei Murfatlar România, unul dintre principalii producători locali de vin. “Gradul lent de recuperare a banilor din piaţă, caracteristica generală a mediului de afaceri în această perioadă, are ca principal efect lipsa de lichidităţi, făcând dificilă achitarea datoriilor exigibile”, se arată într-un comunicat al companiei.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă