12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDeficiente tehnice la sase poduri CFR din Alba

Deficiente tehnice la sase poduri CFR din Alba

Sase poduri CFR din judetul Alba au deficiente in ceea ce priveste starea tehnica, potrivit unui raport realizat de Inspectoratul de Stat in Constructii. Patru dintre cele sase poduri au, pe unul dintre cele doua firuri de circulatie feroviara, durata de exploatare expirata, in conditiile in care au fost construite in urma cu mai bine de 130 de ani. Inspectorul sef al Inspectoratului de Stat pentru Constructii Alba, Radu Cormos, a declarat ca institutia pe care o conduce a efectuat recent o verificare privind starea tehnica a 56 de poduri care se afla in cadrul retelei de cai ferate din judet. Astfel, la podul situat pe linia 300 km 413, peste Valea Aiudului, in urma viiturilor din luna iulie 2005 au fost colmatate ambele deschideri in proportie de 100%. Depunerea de aluviuni in zona acestui pod a fost, de altfel, principalul motiv pentru care un cartier din Aiud a fost inundat de trei ori in vara acestui an. Un alt pod a carui stare tehnica este afectata este amplasat pe linia 200 km 429 peste Valea Pianului. Albia in zona respectiva este colmatata in proportie de 50%, in timp ce podul de pe firul doi de circulatie are durata normata de exploatare depasita, avand in vedere ca a fost construit in 1872. Podul CFR situat pe linia 200 km 438, peste Valea Ciorii, are, de asemenea, pe firul doi, perioada de exploatare depasita, fiind construit tot in urma cu 133 de ani. Probleme similare prezinta un alt pod de pe linia 200, situat la km 442. In cazul unui alt pod, care traverseaza raul Cugir (linia 200) inspectorii in constructii au constatat prezenta unor pete de rugina in zona talpilor inferioare la grinzi si la suportul aparatelor de reazem. De asemenea, s-a descoperit rotirea pilei (suportul din apa, de sustinere a podului) cu 2-3 cm in plan orizontal, situatie care, in opinia lui Radu Cromos, ar putea impune probleme mai complicate in viitor. Ultimul pod cu probleme este cel de peste Valea Ursului (linia 224 km 25), unde s-a constatat colmatarea albiei intre 80-90%.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă