7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialCum a pus Vărzaru mâna pe "Mocăniţă"

Cum a pus Vărzaru mâna pe “Mocăniţă”

Trenul „Mocăniţa” a ajuns în slujba afaceristului Vasile Coman, zis Vărzaru, devenit stăpânul Văii Vaserului, care a obţinut prin licitaţie folosinţa ultimei căi ferată forestiere funcţională cu ecartament îngust din Europa.

Cale aferată se află în orăşelul maramureşean Vişeu de Sus şi este proprietatea statului, însă de folosit o foloseşte RG Holz Company, firma localnicului Vasile Coman, zis “Vărzaru”, un fost mecanic auto devenit miliardar. Pentru că pe Vaser în sus pădurea “nu să gată ‘veci”, după cum localnicii, „gateriştii”, adică tăietorii de lemne ai lui Coman, sunt convinşi că e atât de mult lemn încât “die tai de sus, pân’ ajunji jos o şi crescut copacu’-napoi”. După ce a devenit stăpânul Mocăniţei, trenul cu abur care constituie singura modalitate de transport a lemnului din vârful muntelui până la gaterele din orăşel, “Vărzaru” câştigă licitaţii silvice pe bandă rulantă. Restul proprietarilor de păduri, inclusiv statul, trebuie să-i plătească transportul lemnului. Practic, prin faptul că a cumpărat de la stat unicul mijloc de transport al lemnului şi pentru că foloseşte calea de acces a statului, RG Holz Company prosperă. Doar turiştii naivi, hipnotizaţi de peisajul sălbatic de pe Valea Vaserului, de la Paltin, Făina ori Novăţ, mai sunt convinşi că „Mocăniţa” circulă pentru ei.

„Mocăniţă” privatizată

Construcţia căii ferate forestiere de la Vişeu de Sus a început în anul 1932. Până atunci ţipterii, coloniştii aduşi de austro-ungari, foloseau pentru transportul lemnului plutăritul. Din anul 2000, asociaţia elveţiană „Hilfe fur die Wassertalbahn” a finanţat repunerea în circulaţie a locomotivelor, a cumpărat vagoane şi a restaurat depoul şi clădirea istorică a gării (Gara CFF) de pe strada Cerbului – aceasta a fost edificată pe fostul teren al gaterului de stat, Vişeuforest. Din 2003, „Mocăniţa” şi depoul au intrat, prin licitaţie, în proprietatea RG Holz Company, prin CFF Vişeu de Sus, care, oficial, susţine că traseul feroviar îngust „este o cale ferată privată pentru transportul lemnului”. Reprezentanţii CFF menţionează că „Mocăniţa” nu este destinată transportului persoanelor, aşa că „persoanele călătoresc pe propria răspundere”. 

Cele mai citite

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...
Ultima oră
Pe aceeași temă