11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCopiii din Deltă au înălțat zmeie canadiene

Copiii din Deltă au înălțat zmeie canadiene

Elevi din școlile generale din Mila 23 și Crișan, localități izolate din Delta Dunării, au ridicat, luni după-amiază, zmeie pe faleza orașului Tulcea, alături de multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, într-un eveniment organizat de Asociația Româno-Canadiană pentru Protecția Deltei Dunării.

”Am ridicat multe zmeie din ziare când eram mic. Evenimentul de astăzi este interesant pentru că stimulăm copiii să se gândească la viitorul Deltei. Noi suntem mișcătorii de proiecte, iar ei trebuie să devină promotorii și beneficiarii acestora, să fie mândri de ce au în jurul lor”, a declarat Ivan Patzaichin, președintele Asociației „Ivan Patzaichin-Mila 23”, invitat al asociației româno-canadiene, citat de Agerpres.

Patzaichin și-a amintit că, atunci când era copil, făcea zmeie din stuf, hârtie de ziar și folosea lipici făcut din făină și apă. „Noi ne făceam singuri jucăriile, pentru că nu aveam”, a spus multiplul campion olimpic.

Chiar dacă, în cazul românilor, zmeiele au intrat în mentalul colectiv ca ființe malefice, acestea, potrivit președintei Asociației Româno-Canadiene pentru Protecția Deltei Dunării, Lizabel Nițoi, sunt de fapt un simbol al libertății, iar în unele locuri din lume, al păcii.

„Este un semnal al speranței că aceste lucruri care încep vor reuși să devină niște proiecte mari, dacă vom reuși să trecem flacăra olimpică de la generația care a crescut la noua generație, capabilă să avertizeze cu privire la importanța păstrării acestor locuri minunate”, a declarat Nițoi pentru Agerpres.

Înființată în urmă cu aproape șase ani, Asociația „Ivan Pa­tzaichin-Mila 23” și-a propus să realizeze și să promoveze pro­iecte de dezvoltare durabilă de interes local și regional. Constituită la inițiativa multiplului campion olimpic Ivan Patzaichin, născut și crescut în Delta Dunării, asociația reunește proiecte sub un brand comun care asigură notorietatea și premisele pentru dezvoltarea comunităților izolate din Deltă.

Pe faleză, asociația româno-canadiană le-a oferit cadouri copiilor, dar și două torturi.  

 

 

PROIECT

 

Eseuri-manifest

Sărbătoarea Zmeielor de pe faleza orașului Tulcea a urmat vizitei copiilor la sediul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării. Pe faleză, elevii din Crișan și Mila 23 și-au prezentat eseurile manifest.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă