20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCooperativele, soluţia ARBDD pentru pescarii din Delta Dunării

Cooperativele, soluţia ARBDD pentru pescarii din Delta Dunării

Guvernatorul Administraţiei Rezer­vaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) spune că sistemul este recomandat de Banca Mondială şi funcţionează cu succes în alte ţări europene.

 

Grigore Baboianu, guvernator -ARBDD, a declarat că în timpul consultărilor pe care le-a avut cu comunităţile locale din Deltă, i-a sfătuit pe pescarii profesionişti să renunţe la actualele asociaţii profesionale şi să se organizeze în cooperative. „Este vorba de cooperative de tipul celor meşteşugăreşti reglementate prin lege specială care funcţionează ca societăţi comerciale cu statut special. În respectivele cooperative, pescarii au statut de membru cooperator şi deţin părţi sociale care pot consta în aport în natură şi în bani.

Aportul în natură poate fi constituit din scule pescăreşti, ambarcaţiuni sau alte bunuri care folosesc activităţii de pescuit comercial, iar banii depuşi de pescari, ca aport financiar la constituirea acestor cooperative ar urma să reprezinte fondurile necesare desfăşurării activităţilor în cadrul cooperativei. Experienţa de până acum arată că pescarii au fost înscrişi, conjunctural, în asociaţii ale pescarilor care au statut de organizaţii neguvernamentale nonprofit. Aceste asociaţii nu pot funcţiona decât ca organizţatii de tip sindical care nu desfăşoară activităţi comerciale. Mai mult, liderii asociaţiilor sunt persoane cu interese comerciale în pescăriile din Deltă şi, adesea, se folosesc de statutul de lider al grupului de pescari pentru a rezolva problemele comerciale pe care le au cu autorităţile, iar pescarii nu sunt sprijiniţi efectiv pentru rezolvarea propriilor probleme pe care le au cu autorităţile”, a spus Baboianu.

CJ Tulcea consideră cooperativizarea ilegală

Secretarul Consiliului Judeţean Tulcea, Constantin Cabuz, susţine că iniţiativa guvernatorulului ARBDD este ilegală, pentru că în legile pescuitului şi a ARBDD sunt referiri exprese la asociaţiile de pescari din Deltă, prin intermediul cărora pescarii profesionişti pot dobândi accesul la resursele piscicole. „Autorizarea  pescarilor profesionişti pe teritoriul ARBDD pentru activitatea de pescuit comercial se poate face  doar dacă aceştia sunt membri ai  asociaţiilor de pescari profesionişti. Cooperativa este o societate comercială. Relaţia între această firmă şi autorităţi nu este reglementată. Pentru a funcţiona această relaţie trebuie modificate legile ARBDD şi a pescuitului”, a afirmat acesta.

Recomandat de Banca Mondială

Guvernatorul Baboianu respinge acest punct de vedere, afirmând că societăţile pescăreşti de tip cooperativă sunt o formă de asociere a pescarilor. „Există un studiu finanţat de Banca Mondială privind organizarea pescăriilor din Deltă în care specialiştii recomandă organizarea unor cooperative ale pescarilor profesionişti. Astfel de sistem de organizare funcţionează în alte ţări din Europa”, a spus Baboianu. Dan Verbina, preşedintele celei mai mari asociaţii a pescarilor din Deltă, este sceptic în privinţa constituirii cooperativelor pescarilor în această zonă. „Implicarea patrimonială a pescarilor în cadrul cooperativelor poate fi o soluţie de responsabilizare a acestora să-şi fiscalizeze activitatea, dar va fi greu să se constituie cooperativele pescarilor. Cine va realiza actele constitutive ale  cooperativelor? Pescarii sunt oameni simpli, ei nu pot scrie documentele de constituire a cooperativei, iar costurile demersurilor juridice de acest fel sunt foarte mari”, spune Verbina.  

Soluţie pentru atragerea fondurilor europene

„Există fonduri europene pentru mediu care pot fi accesate de pescari, iar Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) se va implica în accesarea acestor fonduri structurale. Preconizăm ca, împreună cu ANPA, să înfiinţăm primele cooperative ale -pescarilor din Deltă până la finele acestui an, pentru a le demonstra pescarilor viabilitatea acestui demers”.

Grigore Baboianu, guvernatorul ARBDD.

Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă