10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialContributiile vor fi facute de patroni si constructori

Contributiile vor fi facute de patroni si constructori

Casa de Concedii a Constructorilor, infiintata ca fundatie in cadrul Casei Sociale a Constructorilor, ar putea deveni operationala din anul 2007. Casa de Concedii va functiona dupa un model italian (Casa Edile din Milano) al unei astfel de institutii cu o traditie de 80 de ani. S-a estimat ca intr-o prima faza, de acest proiect vor beneficia circa 150 mii de lucratori din constructii. Fondurile vor fi asigurate din contributiile lucratoriilor, ale patronatelor, dar si din fonduri europene. “Prin intermediul acestei Case de Concedii se va asigura plata primelor de Craciun si Paste, diverse bonificatii precum si indemnizatia de concediu. Toate platile se vor face electronic, iar toate transferurile de date vor fi securizate”, a precizat Dan Cristescu, presedintele FGS “Familia”. Reprezentantii Casei Sociale a Constructorilor au considerat ca o astfel de structura este si in avantajul patronilor (care vor contribui cu sume mai mici decat in cadrul companiilor pentru plata indemnizatiilor de concediu) dar si pentru muncitorii constructori care vor beneficia astfel de o protectie sociala chiar daca isi vor schimba periodic locul de munca.

Cele mai citite

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă