11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialConsiliul Concurentei scoate sindicalistii de la "Aris" in strada

Consiliul Concurentei scoate sindicalistii de la “Aris” in strada

Angajatii SC “Aris” SA din municipiul Arad au anuntat ca vor declansa actiuni sindicale de protest daca decizia Consiliului Concurentei, prin care firma este obligata sa returneze aproape 300 de miliarde lei, nu va fi anulata. Decizia muncitorilor vine dupa ce in urma cu doua luni, Consiliul Concurentei a analizat raportul de investigatie si a decis ca ajutorul de stat, in valoare de aproximativ 280 miliarde lei, acordat SC “Aris”, este incompatibil cu prevederile legii privind ajutorul de stat, precum si cu cele ale Regulamentului privind ajutorul de stat pentru salvarea si restruc-turarea firmelor aflate in dificultate. Orice ajutor de stat acordat anterior emiterii unei decizii de autorizare de Consiliului Concurentei este considerat ilegal.
De asemenea, din analiza efectuata ca urmare a acestei investigatii, a rezultat ca ajutorul acordat societatii aradene este incompatibil. In consecinta, Plenul Consiliului Concurentei a solicitat Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) recuperarea sumei acordate de stat anterior emiterii unei decizii de autoritatea de concurenta, SC “Aris” SA, in baza unei hotarari de Guvern (in valoare de aproape 131 miliarde lei), precum si valoarea ajutorului dat efectiv in baza Legii 137/2002, cu dobanzile aferente. Aceasta decizie i-a nemultumit pe angajatii firmei care au amenintat ca vor initia actiuni de protest. Sindicalistii de la “Aris” sustin ca singurul sprijin de care a beneficiat actionarul majoritar a fost o clauza contractuala prin care se prevedea esalonarea datoriilor si scutirea de la majorari si penalitati si nicidecum anularea acestora.
“Consideram ca aceasta poveste e o incercare de interventie a unor grupuri de interese economico-financiare care doresc ingreunarea activitatii societatii si, astfel, crearea de conflicte sociale, care sa duca la faliment si eliminarea de pe piata a acesteia. Noi vom astepta pana saptamana viitoare sa vedem ce va hotari Consiliul Concurentei, iar in cazul in care nu va fi rezolvata aceasta problema o sa declansam miscari sindicale”, a declarat liderul sindicatului din cadrul firmei, Stefan Lacsan.
Potrivit sursei citate, in urma situatiei create de hotararea Consiliului Concurentei, actionarul majoritar al societatii, grupul de firme “Astra”, ar putea sa se retraga, iar soarta celor aproape 550 de angajati ar deveni incerta.

Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...
Ultima oră
Pe aceeași temă