10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialConditii mai aspre pentru furnizorii de servicii medicale

Conditii mai aspre pentru furnizorii de servicii medicale

Laboratoarele, spitalele, cabinetele de medicina, cele de stomatologie si radiologie, precum si ceilalti furnizori de serivicii medicale de pe raza judetului Constanta vor fi evaluati in aceasta perioada de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), in vederea incheierii noilor contracte pe anul in curs.
Potrivit declaratiilor oferite de directorul medical adjunct al CJAS Constata, dr. Mihaela Vranceanu, pana pe data de 15 ianuarie furnizorii din domeniul medical care doresc sa intre in astfel de relatii contractuale trebuie sa depuna dosarele complete la sediul institutiei mentionate anterior. CJAS Constanta a demarat deja actiunile de evaluare in cazul laboratoarelor si cabinetelor de radiologie. Sunt vizate aspecte precum aparatura din dotarea fiecarui laborator, structura personalului incadrat, managementul calitatii, controalele interne si externe privind calitatea si multe altele. Comparativ cu anul anterior, noul contract-cadru cuprinde o serie de modificari. In primul rand, acesta prevede sanctiuni pentru furnizorii de servicii medicale care nu isi respecta indatoririle stabilite. De asemenea, acelasi act cuprinde obligativitatea tuturor furnizorilor de a face dovada raspunderii civile. Aceasta este o asigurare in plus, pe langa cele de malpraxis ale medicilor si asistentilor. Potrivit declaratiilor directorului adjunct al CJAS Constanta, dr. Mihaela Vranceanu, raspunderea civila se face la nivel de cabinet. “Spre exemplu, in cazul in care un pacient aluneca si cade, cabinetul in incinta caruia s-a petrecut evenimentul trebuie sa despagubeasca victima”, a explicat aceasta. Asadar, pe langa greselile profesionale inerente, cabinetele medicale trebuie sa-si ia masuri suplimentare de siguranta pentru a-si despagubi pacientii… impiedicati. Valoarea unei astfel de raspunderi civile reprezinta 15 procente din totalul sumei achitate pentru malpraxis. Pentru farmacii, suma a fost stabilita la 4.000 de euro. Pentru a putea intra in relatii contractuale cu CJAS Constanta, frunizorii de servicii medicale sunt obligati sa faca si dovada platii la zi a contributiei la fondul asigurarilor sociale de sanatate. In cazul in care nu exista aceasta dovada, CJAS nu va incheia contractul pe 2007. De asemenea, pana la momentul semnarii contractelor si pana la cunoasterea sigura a plafonului, unitatile farmaceutice pot elibera medicamente in valoare de o treime din fondul pe care l-au avut la dispozitie in decembrie 2006. In cazul in care este nevoie, suma poate ajunge la jumatate din totalul fondurilor aferente lunii anterioare.

Si Casa este verificata

Nu numai furnizorii de servicii medicale sunt evaluati in aceasta perioada. Incepand de ieri, Curtea de Conturi verifica activitatea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta pentru perioada 2005-2006. Actiunea de control economico-financiar va dura in jur de doua luni. Este vorba despre un control obligatoriu, ce se efectueaza cel putin o data la doi ani. Trebuie mentionat ca CJAS Constanta a avut rezultate foarte bune in urma controlului de audit din 2006. Dintre cele 14 aspecte ce vizau activitatea institutiei, 12 au fost perfecte. Pentru alte doua s-au sugerat imbunatatiri. Este vorba despre Serviciul Resurse Umane si salarizarea personalului. In urma cu sapte luni, se punea problema stabilirii unor criterii pentru acordarea dispozitivelor medicale in afara celui referitor la ordinea de pe lista de asteptari. Astfel, incepand cu acest an normele vor stipula clar categoriile de persoane ce vor avea prioritate maxima in primirea protezelor si ortezelor. Primii vor fi copiii si femeile insarcinate. Criteriile acestea sunt absolut necesare. Exista pe listele de asteptare persoane cu ambele membre amputate care nu pot astepta doi-trei ani pana le vine randul sa beneficieze de proteze. De anul acesta ele reprezinta urgente si vor avea prioritate.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă