10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCapre negre "mutate" din Muntii Rodnei in Bucegi si Retezat

Capre negre “mutate” din Muntii Rodnei in Bucegi si Retezat

Un numar de 10 capre negre vor fi transferate in Parcul National Muntii Rodnei in Parcurile Nationale Bucegi si Retezat. Directorul Administratiei Parcului National Muntii Rodnei, Doina Jauca, a declarat ca aceasta este doar una din solutiile ce urmeaza a fi adoptate pentru refacerea efectivelor de capra negra din aceasta zona. Aceasta, deoarece la ultimul recensamant, din luna mai, au fost vazute doar 43 de exemplare, in conditiile in care in toamna numarul acestora depasea 60. Potrivit sursei citate, nu se poate considera neaparat ca efectivele de capra neagra s-au diminuat in timpul iernii, intrucat momentul ultimei evaluari a fost ales intr-o perioada in care iesisera deja turmele cu caini, iar animalele salbatice s-au retras inspre creste.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă