15.3 C
București
joi, 28 martie 2024

Breviar

Reguli si taxe pentru crescatorii de animale

La nivelul municipiului Mangalia a fost constituita o comisie formata din sapte membri care va supraveghea pasunatul derulat pana la sfarsitul acestui an. In acest sens s-au stabilit noi taxe de pasunat pe categorii, si anume bovine, bubaline, cabaline adulte – 50.000 lei/cap; ovine si caprine – 20.000 lei/cap, pentru animalele tinere valorile ce trebuie achitate fiind mai reduse. Sumele trebuiau platite pana la data de 1 iunie, in caz contrar calculandu-se penalitati de intarziere. In cazul in care crescatorii de animale se constituie in asociatii si vor incheia cu Primaria Mangalia contracte de colaborare prin care se vor angaja sa suporte cheltuielile de amenajare si fertilizare a pasunilor, taxele stabilite initial se vor reduce cu 80%. Potrivit aceleiasi HCL, crescatorilor de animale le-au fost repartizate suprafetele destinate pasunatului, ovinele avand la dispozitie peste 73 hectare, bovinele 60 ha, iar cabalinele aproape 30 ha. Activitatile desfasurate fara contract, incalcarea clauzelor privind limitarea sectoarelor de pasune, precum si includerea in cirezi a unor animale pentru care nu s-au platit taxele se vor sanctiona cu sume cuprinse intre 90.000 si 1.500.000 lei/cap. La aceste amenzi se va adauga contravaloarea pagubelor produse proprietarilor de terenuri. Consilierii ii mai obliga pe crescatori sa nu scoata la pascut animale nevaccinate sau sa le lase libere dincolo de calea ferata, respectiv in zonele publice. Nerespectarea acestor masuri se taxeaza cu pana la 1,5 milioane de lei, in plus comisia Primariei Mangalia putand cere retinerea animalelor.

Ghid si CD pentru agricultori

Directorul general executiv al SAPARD Romania, Solomon Szabo, a declarat la Constanta ca se vor tipari inca 80.000 de exemplare din “Ghidul solicitantului”. Publicatia va ajunge in toate cele peste 2.300 de comune ale tarii eligibile sa participe la programul SAPARD. Szabo spune ca pentru o cat mai buna informare potentialii beneficiari trebuie sa consulte si versiunea electronica a cererii de finantare. La redactarea noii editii a ghidului se va tine cont de reclamatiile si sugestiile primite anterior. SAPARD spera ca astfel sa atraga cat mai multi agricultori in accesarea fondurilor europene.
Pe langa banii pusi la dispozitia producatorilor, SAPARD ofera autoritatilor locale posibilitati de imbunatatire a infrastructurii rurale.

Italieni in vizita la SEEBRIG

O delegatie a Comisiei de Aparare din Senatul Republicii Italia soseste astazi la comandamentul Brigazii Multinationale din Sud-Estul Europei.
Italienii vin in Romania la invitatia comandantului SEEBRIG si sunt interesati de viitoarele misiuni pe care le va primi forta multinationala. SEEBRIG a trecut de mai multe evaluari NATO si se pregateste pentru prima misiune reala in Afganistan.
Italia este unul dintre pionii principali in cadrul SEEBRIG. Comandantul in exercitiu al brigazii este italian iar armata italiana contribuie cu efective la constituirea fortei pentru Afganistan.

Marsul postasilor

Postasii constanteni participa astazi, incepand cu ora 10.30, la Slobozia, la Marsul Factorilor Postali – etapa regionala, la nivelul Directiei Regionale de Posta Constanta. La aceasta competitie vor participa 18 sportivi, castigatori ai primei etape desfasurate la nivelul judetelor Constanta, Ialomita si Calarasi aflate in componenta Directiei Regionale de Posta Constanta.
Castigatorii concursului regional vor participa la faza nationala a Marsului Factorilor Postali, care se va desfasura in perioada 23-25 iunie la Galati. Marsul Factorilor Postali este o competitie profesional-sportiva organizata de Compania Nationala Posta Romana si a ajuns anul acesta la cea de-a 29-a editie. Concursul se desfasoara in trei etape, respectiv etapa judeteana, regionala si nationala. Castigatorii etapei nationale vor participa la Marsul Balcanic al Factorilor Postali, care va fi gazduit de Albania.

L-a lovit trenul

Soferul unui autoturism a scapat ca prin minune cu viata dupa ce autoturismul in care se afla a fost lovit de un tren. Lucratorii Sectiei Transporturi Constanta au demarat o ancheta dupa ce in cursul zilei de joi locomotiva DHC 585, ce tracta trenul personal 8384 pe relatia Mangalia-Constanta, la km 244+500, in zona pasajului CF Tuzla, a acrosat un autoturism. La volanul masinii, cu numarul de inmatriculare CT 68VFM, se afla Vasile T., in varsta de 37 de ani, din localitatea Mihail Kogalniceanu. El a declarat anchetatorilor ca a oprit regulamentar in dreptul liniei de cale ferata si ca nu isi explica cum a fost posibil acest incident. In urma evenimentului locomotiva a suferit avarii usoare la scara de acces iar autoturismul s-a ales cu o aripa indoita. Politistii spun ca nu au existat victime omenesti si ca trenul personal nu a avut intarziere.

Neintelegeri rezolvate cu pumnii

Doi barbati au fost amendati de politisti dupa ce in urma unor neintelegeri s-au luat la bataie. Lucratorii Politiei Medgidia au declarat ca cei doi protagonisti ai acestui incident sunt Constantin G., in varsta de 58 de ani, din Medgidia, care locuieste fara forme legale in Nisipari, si Aurel B., in varsta de de 56 ani, din Nisipari, comuna Castelu. In urma cercetarilor efectuate in acest caz anchetatorii spun ca intre cei doi barbati a avut loc un conflict spontan, in urma caruia Constantin G. l-a lovit pe Aurel B. cu pumnii si picioarele, provocandu-i mai multe leziuni in zona fetei. Victima a fost transportata la Spitalul Medgidia pentru primirea ingrijirilor medicale, unde a fost tratat ambulatoriu. Cadrele medicale au declarat ca barbatul a suferit doar cateva traumatisme minore ce nu au necesitat internare.

Congresul medicilor legisti

Primul Congres de Medicina Legala din Romania se desfasoara zilele acestea in statiunea Mamaia. Directorul general al Institutului de Medicina Legala “Mina Minovici” din Bucuresti, Dan Dermengiu, a declarat ca la reuniune participa peste 100 de specialisti din tari balcanice, dar si din Elvetia, Anglia, Franta si Statele Unite ale Americii, care vor face schimburi de experienta. Referitor la problemele cu care se confrunta medicina legala din Romania, Dan Dermengiu a mentionat ca lipsa banilor impiedica buna desfasurare a activitatii. Totodata, directorul de la “Mina Minovici” a spus ca toate institutiile care au nevoie de medici legisti ar trebui sa contribuie financiar, printre acestea fiind Ministerele Sanatatii, Justitiei si de Interne. Dan Dermengiu a afirmat ca in momentul de fata medicina legala este subfinantata iar activitatea este destul de scumpa, dar utila, iar banii sunt atat de putini incat functioneaza la nivelul minim.

Alegeri la Comana

Liberalii sunt siguri ca la Comana vor fi alegeri anticipate. Reprezentantii PNL sunt convinsi ca Ministerul Administratiei si Internelor va formula un raspuns favorabil cu privire la modul in care au fost verificata veridicitatea semnaturilor prin care se solicita organizarea referedumului privind organizarea de alegeri pentru functia de primar al localitatii. Vicepresedintele organizatiei municipale Constanta a PNL a declarat ca pentru Comana trebuie sa se tina cont de raportul Directiei de Finante cu privire la abaterile de la disciplina financiar-contabila savarsite de primarul localitatii, Antoaneta Mandrescu.

Cele mai citite

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...
Ultima oră
Pe aceeași temă