11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialAutostrada suspendată, în ultimele zile de mandat. Vezi ce intenţii are Oprescu

Autostrada suspendată, în ultimele zile de mandat. Vezi ce intenţii are Oprescu

Chiar dacă se apropie de finalul mandatului de primar general, Oprescu nu pare dispus să renunţe la planurile sale legate de construirea autostrăzii suspendate, deşi proiectul nu a primit până acum undă verde de la consilierii generali.

După ce proiectul de construire a autostrăzii a căzut de două ori la vot în lunile februarie şi martie, la şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Oprescu l-a introdus pe ordinea de zi şi la şedinţa de pe 26 aprilie. Prima oară majoritatea consilierilor au refuzat să-l aprobe pentru că le fusese prezentat cu întârziere şi nu au avut timp să-l studieze, iar a doua oară pur şi simplul proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi “pentru”.

Fără a-i aduce schimbări semnificative, Oprescu îşi va încerca încă o dată norocul cu acest proiect, unul dintre cele mai scumpe din istoria Bucureştiului. Valoarea lui totală se ridică la 1,5 miliarde de euro, sumă care urmează să fie alocată de la buget sau din alte fonduri. În proiectul de hotărâre nu se specifică o sursă concretă de finanţare, deşi Oprescu anunţase în repetate rânduri că a negociat cu firme din China pentru a încheia un parteneriat public-privat.

Proiectul de hotărâre cuprinde indicatorii tehnico-economici pentru studiul de fezabilitate, adică o detaliere a costurilor cu fiecare lucrare în parte care se va face la autostradă, şi necesitatea construirii acesteia. Edilii au explicat că autostrada face parte din proiectele menite să reducă congestia din trafic şi să fluidizeze circulaţia pe marile artere.

Proiect din anul 2000

Închiderea inelului median de circulaţie al Capitalei, cunoscut şi sub denumirea de autostrada suspendată, era o propunere inclusă în Planul Urbanistic General încă din anul 2000. Inelul are traseul: Şoseaua Virtuţii, Pasajul Lujerului, Bd. Braşov la vest; Turnu Măgurele la sud; Bd. N. Grigorescu, Bd. Chişinău, Doamna Ghica, Şoseaua Petricani la est, iar în partea de nord lipsea o bucată, care urmează să fie completată.

“Soluţia proiectată prevede realizarea unui sistem rutier complex cu următoarea configuraţie: pe sectorul Virtuţii-Gravita dezvoltarea în lungul Bd. Constructorilor şi apoi traversarea triajului Chitila, dezvoltarea la nord de calea ferată pe sectorul Griviţa-Poligrafiei cu o arteră cu şase fire de circulaţie, câte trei pe fiecare sens, realizarea a două tuneluri unidirecţionale cu câte trei benzi pe sens , pe sectorul Poligrafiei-Avionului, dezvoltarea la nord şi la sud de calea ferată prin două căi unidirecţionale pe sectorul Avionului-Petricani şi realizarea a două bulevarde bidirecţionale, unul la nord şi unul la sud de calea ferată, pe sectorul Petricani-Colentina”, se arată în raportul de specialitate la proiectul de hotărâre. 

                                                                                                                         

Proiectul autostrăzii suspendate a fost anunţat de Oprescu încă din campania electorală din 2008, dar până acum nu a depăşit stadiul de plan pe hârtie. După patru ani de schiţe şi proiecte, modificarea sumelor necesare, de la 800 de milioane la 1,5 miliarde de euro, şi discuţii cu posibili investitori, primarul se pare că s-a decis asupra variantei finale cu care va încerca să obţină undă verde de la CGMB.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă