Romania se pregateste ca intr-un an, maxim doi, sa intre in Uniunea Europeana cu un mediul rural in care peste 85 la suta din localitati nu au canalizare si un sistem centralizat de alimentare cu apa. Mai mult, un procent de peste 40 la suta din populatie a fost declarata ocupata in agricultura, o agricultura de subzistenta, cu un somaj dintre cele mai reduse din Europa, dar in acelasi timp cu un numar foarte mic de salariati, dar impresionant la capitolul asistati social. La toate acestea se adauga un mediu de afaceri aproape inexistent in mediul rural si slab dezvoltat in mediul oraselor mici – “motorul” dezvoltarii locale.
Autoritatile locale sucomba sub multitudinea responsabilitatilor descentralizate de catre Guvernul de la Bucuresti si stau mereu la mila lui, asteptand alocari bugetare de la bugetul de stat sau cel al Consiliului Judetean pentru a-si astupa gaurile bugetului de supravietuire local, incapabil sa suporte cheltuielile necesare.
Ceea ce nu stiu autoritatile locale este ca nu vor putea accesa fondurile structurale ale UE, a altor finantatori externi sau programele operationale sectoriale finantate de Guvernul roman prin ministerele de resort, decat daca vor dovedi ca au strategii locale de dezvoltare cu o planificare a nevoilor si a directiilor strategice identifi-cate printr-o consultare larga a comunitatilor sale. Ele trebuie sa inceapa prin a defini profilul comunitatii, trecut si prezent in date statistice relevante la nivelul pozitiei geografice, resurse si oportunitati locale, starea mediului, clima, infrastructura edilitar cetateneasca, de transport, utilitati, sociala, educationala, de sanatate, culturala, traditii, datini, ocuparea fortei de munca, mediul de afaceri, servicii sociale, culturale, mestesuguri promovate si incurajate, un mediu protejat si ecologizat.
De asemenea, autoritatile vor trebui sa-si consulte comunitatea asupra viziunilor cetatenilor pentru 5, 10 ani inainte sa “asculte” doleantele grupurilor expuse la risc. Dupa ce vor analiza contradictiile care impiedica aceste viziuni sa se realizeze, se vor grupa pe directii prioritare de dezvoltare socio-economica a localitatii, vor stabili necesitatile pentru rezolvarea acestora si responsabilitatea in ceea ce priveste solutionarea lor.
Ce impiedica la aceasta ora autoritatile locale in a-si defini prioritatile localitatilor si cetatenilor? In primul rand, ar fi responsabilizarea privind atingerea unor rezultate in cei 4 ani de mandat, ceea ce ar duce la neobtinerea voturilor cetatenilor doar pe promisiuni uitate la scurt dupa investirea in mandat.
In al doilea rand, ar fi problema identificarii surselor de finantare care le-ar permite punerea in aplicare a actiunilor si directiilor strategice identificate, dublate de un buget total necorespunzator al autoritatii locale. Sunt destule semnale politice la aceasta ora ca banii nu vor mai fi alocati decat pe proiecte si nu pe simple cereri, cum au fost obisnuiti primarii si consiliile locale.
Capacitatea de analiza si planificare este aproape de zero la nivelul autoritatilor locale rurale si mici orasenesti. E un concept care sperie multitudinea de primari fosti soferi, tractoristi, agenti sanitar-veterinari, contabili, muncitori, dar deveniti peste noapte “universitari” cu diploma. Si, nu in ultimul rand, sperie consultarea participativa a cetatenilor, “coborarea in mijlocul lor” pentru a analiza necesitatile si prioritatile, teama de a supune aprobarilor nerealizarea celor planificate de catre executivul primariei si a consiliilor locale, teama de a prezenta justificari pentru pasivitate, indiferenta, lipsa de profesionalism in a le rezolva problemele cotidiene si cele de perspectiva a localitatii.
Sa nu uitam ca strategia locala trebuie aprobata de consiliul local al localitatii si asumata politic in realizare de executiv si legislativul local. Suntem pe ultima suta de metri de a trece la o schimbare de mentalitate, care, oricum, va fi impusa neconditionat de aderarea la Uniunea Europeana.
