Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Atacul de la Smardan la Primaria Capitalei

Dupa Victoria in Razboiul de Independenta, in Bucuresti s-a declansat un val de mandrie nationala sustinut de foarte multe propuneri pentru imortalizarea marilor trairi patriotice. Discutiile aveau loc fie pe "Campul Libertatii" de la ...

Share

Rl online 0 comentarii

09.03.2007 - 00:00
Dupa Victoria in Razboiul de Independenta, in Bucuresti s-a declansat un val de mandrie nationala sustinut de foarte multe propuneri pentru imortalizarea marilor trairi patriotice. Discutiile aveau loc fie pe "Campul Libertatii" de la Filaret, fie in diverse localuri unde se adunau cei ce doreau sa asculte cuvantul celor ce aveau ceva de spus. Un cronicar al acelor timpuri, doctorul Nicolae Vatamanu, scria ca "se nastea o scoala noua, aceea a opiniilor liber exprimate". Cetatenii veneau in numar mare sa asculte oratorii pretuiti. In acest context, sa amintim si participarea "poporului Capitalei" la sedintele consiliului comunal, in cursul carora se dezbateau nevoile Bucurestilor si mijloacele de a le indrepta.
Straluciti oratori ca C.A. Rosetti, consilier comunal – regele numea consilierii de la primarie, ceea ce sporea major importanta cuvantului lor in administratie –, sau doctorul D. Sergiu erau ascultati de zeci si sute de cetateni care se inghesuiau in sala de consiliu. In acele discutii, spune doctorul Vatamanu, se auzea si nuanta politica, dar vibra puternic, mai ales in acea perioada istorica, coarda sentimentului patriotic.

Propunerea "locotenentului de primar"

La 27 martie 1878, loctiitorul de primar, numit militareste locotenent de primar, I. Procopie Dumitrescu a avut ideea si a propus-o consiliului, ca sala de sedinte, unde veneau des sa ia parte la sedinte publice cetatenii Capitalei, sa fie impodobita cu un tablou care sa vesniceasca faptele de arme ale ostasilor romani in luptele purtate pentru Independenta Romaniei. Ideea lui Dumitrescu a avut un mare ecou in opinia publica. Ziarele vremii subliniau valoarea propunerii pentru educatia patriotica a locuitorilor Bucurestilor. Unul dintre cei mai activi sustinatori ai ideii a fost doctorul D. Sergiu. S-a acceptat cu entuziasm ca un tablou cu o asemenea incarcatura emotionala sa fie realizat de tanarul, dar deja afirmatul Nicolae Grigorescu.
Atuurile sustinerii tineau de participarea efectiva a pictorului Grigorescu pe campul de lupta, unde a cules o serie de note pentru tablourile ulterioare. Se stie ca, imediat dupa inceperea razboiului, Nicolae Grigorescu, aflat la Paris, a plecat direct pe front, animat de dorinta de a imortaliza faptele de vitejie ale ostasilor romani. Pictorul Nicolae Grigorescu se bucura de un mare prestigiu si avea o sustinere larga din partea unor mari personalitati ale vremii: Mihail Kogalniceanu, doctorul Carol Davila, V.A. Urechia, beizadeaua Dimitrie Ghica, Nicolae Blaremberg, ziaristul Nae Bassarabescu (fratele sciitorului I.A. Bassarabescu), pictorul Stancescu etc. Notorietatea lui Nicolae Grigorescu s-a conturat, pentru lucrari monumentale pe teme patriotice, inca din 1873, cand a expus portretul banului Herascu Nasturel. In acelasi timp, sa spunem ca existau precedente privind reprezentarea plastica a faptelor de vitejie. Sa amintim de tabloul pictorului revolutionar de la 1848, Constantin Daniel Rosenthal, care reprezenta Romania eliberata, expus pe fatada palatului administrativ de pe Podul Mogosoaiei.
Consiliul a aprobat propunerea si a stabilit sa i se comande lui Grigorescu un tablou care sa fie expus in Primaria Capitalei.

Discutiile de la Barbizon

Doctorul D. Sergiu a fost mandatat sa ia legatura rapid cu Nicolae Grigorescu si sa stabileasca tema care sa fie infatisata in tablou. De altfel, doctorul era un apropiat al pictorului si unul dintre admiratorii sai. L-a vizitat la Paris, la Barbizon, si impreuna au cazut de acord ca subiectele cele mai potrivite erau trei, si anume: batalia de la Rahova, lupta pentru trecerea unui rau si atacul de la Smardan. Intors in tara, doctorul Sergiu a infatisat, la 3 aprilie 1878, cele trei variante, urmand ca reprezentantii "poporului Capitalei" sa hotarasca. S-a transmis si pretul cerut de Nicolae Grigorescu: 10.000 lei. Ca in orice treaba, unde era vorba de un pictor si de bani publici, au inceput discutiile si tergiversarile, incurajate de argumentele opozitiei ca pe campul de lupta s-au aflat si alti artisti. Ca atare, s-a adus in discutie posibilitatea unui concurs la care ar putea participa Aman si Tatarescu. Cei doi pictori nu fusesera pe front. Sava Hentia si Carol Popp de Szathmary, care participasera la lupte - Szathmary facuse chiar un album de fotografii pentru Regele Carol - nu erau luati in discutie din motive diferite.

Un triumf amanat

Uneori, consilierii nu mai aveau rabdare si cereau o justificare a sumelor avansate. Nicolae Grigorescu a plecat in Franta si sperantele unui tablou de anvergura scadeau ingrijorator. Si deodata, scriu ziarele timpului, la 14 aprilie 1885, dupa sase ani, s-a vestit ca tabloul "Atacul de la Smardan" era gata. Publicul Capitalei era invitat sa vina in salonul spatios al Casei Covezdi, aflat in hotelul cu acelasi nume, la coltul strazii Regale cu strada Academiei. Expunerea tabloului a starnit o mare curiozitate si admiratie in opinia publica, de comun acord ca se afla in fata unei capodopere cu mare impact la cetatenii orasului. Dupa doua saptamani de expunere, consiliul comunal al Capitalei a procedat la receptionarea tabloului. Mare a fost satisfactia administratorilor, care au vazut pe peretele salii de consiliu expus un tablou care avea sa faca istorie. Pictorul a fost rasplatit cu suma ceruta initial, iar pe deasupra s-a propus un bonus pentru "o opera la care maestrul trudise sapte ani!". Pictorul, in culmea gloriei, va fi facut, in 1885, cetatean de onoare al Bucurestilor. Atacul de la Smardan a ramas la Primaria Capitalei pana in 1910, cand afluxul de privitori devenise atat de mare incat pericolul de degradare a tabloului era evident. La 25 iulie 1910, s-a decis ca tabloul sa fie oferit pinacotecii statului devenind un bun national.
Grigorescu nu a intervenit in nici un fel, dar hotarator a fost cuvantul lui C.A. Rosetti, politician si ziarist temut, care avea o mare autoritate sociala. Gratie sprijinului acordat de C.A. Rosetti, s-a aprobat executarea tabloului "Atacul de la Smardan", in ulei, pe panza, cu 4 metri lungime si 2,5 metri inaltime, cu pretul de 10.000 de lei. Pictorul a cerut o suma de bani pentru ca urma sa faca studii speciale, unele chiar in Bulgaria. Urma ca tabloul sa fie instalat in cel mult 7-8 luni, pana in 1879. Executarea tabloului a durat mult mai mult timp. Amanarile si incertitudinea au durat cativa ani buni.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...